Visa și BCR lansează carduri în ediție limitată dedicate Cupei Mondiale de Fotbal 2026

27 05. 2026
Card BCR Visa World Cup - George Standard & Young

Prin această lansare, BCR devine singura bancă din România care emite carduri dedicate turneului, marcând atât un moment important în calendarul competiției internaționale, cât și o premieră pentru piața bancară locală.

Competiția va avea loc în iunie și iulie 2026, în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, și va reuni 16 orașe gazdă, 48 de echipe naționale și 104 meciuri, cu peste 6 milioane de spectatori prezenți pe stadioane și miliarde de fani din întreaga lume urmărind evenimentul.

Pentru a marca acest moment, BCR lansează o ediție limitată de carduri de debit, credit și virtuale, disponibile în perioada aprilie-decembrie 2026. Noile designuri vor înlocui temporar variantele actuale pentru patru produse din portofoliu: George Young, George Standard Cyan, BCR Visa Virtual și cardul de credit BCR Visa Standard.

„Ne bucurăm să fim alături de BCR pentru a le aduce posesorilor de carduri din România mai aproape energia și emoția unuia dintre cele mai mari evenimente sportive din lume, printr-un produs care îmbină utilitatea de zi cu zi cu entuziasmul unei competiții globale. Această lansare în ediție limitată reflectă angajamentul nostru comun de a oferi experiențe de plată sigure, simple și relevante și, în același timp, de a crea noi modalități prin care consumatorii se pot conecta cu pasiunile lor prin cardurile pe care le folosesc zi de zi”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

„Cupa Mondială de Fotbal este cel mai urmărit eveniment sportiv din lume, iar parteneriatul cu Visa ne-a oferit cadrul potrivit pentru a aduce această energie în portofelul clienților noștri, la propriu. Am pornit de la un brief simplu: un card care să spună ceva, fără să schimbe nimic din ce contează cu adevărat pentru client: costuri, funcționalități, accesibilitate. Rezultatul este o ediție care reflectă un moment global, prin intermediul unui produs de zi cu zi.”, a declarat Florin Pintilie, Șef Departament Dezvoltare Produse Carduri, BCR

Cardurile din ediția limitată BCR & Visa păstrează în totalitate caracteristicile, funcționalitățile și comisioanele aferente produselor existente, diferența față de variantele standard fiind exclusiv de natură vizuală. Produsele fac parte din categoria Standard și se adresează persoanelor fizice, atât clienților noi, cât și celor existenți. Cardurile pot fi obținute prin aplicația George, 100% online, sau în unitățile BCR.

Un element definitoriu al designului constă în poziționarea personalizării – nume, număr de card și CVV – pe verso, păstrând astfel fața cardului dedicată integral elementelor grafice ale ediției limitate. Lansarea este însoțită de o tombolă dedicată, prin care deținătorii de carduri de debit BCR Visa pot câștiga bilete la meciurile Cupei Mondiale de Fotbal 2026, precum și articole oficiale FIFA. Condiția de participare: efectuarea a minimum 10 tranzacții POS sau online per etapă de campanie, cu orice card de debit BCR Visa. Regulamentul complet al campaniei este disponibil pe site-ul BCR.

După epuizarea stocului aferent ediției limitate, cardurile noi, reînnoite sau înlocuite vor reveni automat la designul standard al produselor respective.