Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital

16 10. 2026
Vista Bank HQ photo

„Piețele de capital vor avea un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea economică a României, în modul în care companiile atrag capital și în care oamenii își pot diversifica investițiile în diferite clase de active. Vedem în această evoluție o oportunitate pe termen lung, iar achiziția Investimental ne oferă expertiza și tehnologia avansată necesare pentru a conecta mai bine serviciile bancare și de investiții cu nevoile clienților noștri.

Îmbinând aceste resurse cu relațiile bancare personalizate, bazate pe încredere, vom genera valoare reală pentru clienții noștri, pe măsură ce aspirațiile lor financiare evoluează. Această investiție face parte dintr-un obiectiv mai ambițios: să ne consolidăm poziția în sectorul bancar și să avem un rol activ în dezvoltarea pieței serviciilor financiare din România, combinând creșterea activității noastre de bază cu valorificarea selectivă a oportunităților de extindere a grupului”, a declarat Georgios Athanasopoulos, director general al Vista Bank.

Tranzacția susține viziunea Vista Bank de a reuni serviciile bancare de zi cu zi, finanțarea, economisirea și investițiile într-o ofertă integrată de servicii financiare, se menționează în comunicatul transmis de companie. Prin achiziția Investimental, grupul își completează expertiza cu competențe specializate în brokeraj și oferă acces digital la piețele de capital din România, Europa și Statele Unite ale Americii.

„Suntem încântați să devenim parte din ecosistemul financiar al Vista Bank și suntem încrezători în oportunitățile pe care acest pas le aduce clienților și echipei noastre. Relațiile băncii cu clienții și rețeaua sa de distribuție ne permit să oferim serviciile Investimental unui public mult mai larg, continuând în același timp să îmbunătățim experiența clienților noștri actuali. Împreună, ne vom baza pe tehnologia noastră și pe expertiza echipei pentru a face investițiile mai accesibile și a sprijini mai mulți oameni să devină investitori pe termen lung. Ne concentrăm în continuare pe dezvoltarea unor servicii și relații care evoluează odată cu clienții noștri”, a declarat Valentina Berevoianu, director general al Investimental.

Investimental va fi condusă în continuare de actuala echipă de management, care va colabora cu Vista Bank pentru a pregăti următoarea etapă de creștere a companiei, aliniind strategia acesteia la obiectivele mai ample ale grupului și valorificând expertiza sa specializată și soluțiile digitale de care dispune. Pentru clienții Investimental, activitatea va continua în mod obișnuit, iar toate serviciile și platformele existente vor rămâne disponibile în aceleași condiții.

Finalizarea tranzacției are loc în urma acordului de achiziție anunțat în luna ianuarie 2026 și continuă extinderea Vista Bank în domeniul serviciilor financiare complementare. După achizițiile Crédit Agricole Bank România, Alpha Leasing România și Alpha Insurance Brokerage (România), integrarea Investimental diversifică și mai mult gama de servicii a grupului și îi permite să ofere clienților un sprijin mai amplu în luarea deciziilor financiare și în realizarea planurilor pe termen lung.

Achiziția are loc în contextul în care Vista Bank continuă să își consolideze poziția de capital și să își diversifice sursele de finanțare. În aprilie 2026, banca a listat prima sa emisiune de obligațiuni, în valoare de 17 milioane de euro, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București. Obligațiunile au scadența în martie 2036 și fac parte din Programul de emisiune de obligațiuni pe Termen Mediu al băncii, în valoare de 100 de milioane de euro. În prezent, Vista Bank analizează potențiale alternative strategice pentru a-și susține creșterea viitoare și pentru a-și diversifica sursele de finanțare, inclusiv posibile tranzacții de tip equity and debt capital markets, eventualele fonduri atrase urmând să fie utilizate pentru finanțarea activității generale a băncii și pentru susținerea obiectivelor sale strategice pe termen lung.

Vista Bank este prezentă pe piața bancară din România din 1998, operează o rețea de 35 de sucursale și cinci centre de afaceri și oferă o gamă completă de produse și servicii clienților locali și internaționali. În ultimii ani, Vista Bank a urmat o strategie de creștere accelerată și consolidare pe piața românească, inclusiv prin achiziții precum Crédit Agricole Bank România, Alpha Leasing România IFN S.A. și Alpha Insurance Brokerage (România).

Investimental este un broker autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru tranzacții pe Bursa de Valori București (BVB), oferind acces atât la piața locală, cât și la bursele europene și americane. Compania are o echipă de profesioniști cu o vastă experiență și a lansat produse inovatoare precum PIES – Portofolii de Investiții cu Execuție Simplificată și MultiCont.