Vista Bank lansează o nouă generaţie de produse şi servicii

Economica.net
24 10. 2019
vista_bank_08926400

„La Vista Bank, ne respectăm promisiunile de a le oferi clienţilor relaţii de afaceri personalizate, produse atractive, cu valoare adăugată, şi servicii de înaltă calitate. Noua generaţie de produse şi servicii pe care o lansăm astăzi face parte din acest angajament, prin oferirea de soluţii convenabile şi integrate pentru activităţile bancare de zi cu zi, adaptate preferinţelor clienţilor. În plus, am ataşat pachetelor de cont curent o asigurare de viaţă a cărei primă este suportată integral de către bancă, pentru că ne dorim să oferim şi protecţie clienţilor noştri, pe lângă o experienţă bancară de înaltă calitate. Per ansamblu, acesta este un pas important pentru Vista Bank în a fi mai aproape, mai rapidă şi mai puternică pentru clienţii săi”, a declarat Antonios Mouzas, în cadrul unei conferinţe de presă.

Noua generaţie de produse şi servicii Vista Bank pentru persoane fizice şi companii include: o versiune actualizată, uşor de utilizat şi cu facilităţi extinse a Vista Internet Banking. O nouă aplicaţie Vista Mobile Banking, care transformă orice smartphone într-o bancă mobilă, disponibilă oriunde, oricând; noi carduri de debit contactless, care permit ca plăţile de valoare mică să fie efectuate mai rapid şi mai uşor; introducerea pachetelor de cont curent care oferă protecţie suplimentară clienţilor şi celor dragi; soluţii atractive de economisire, cu dobânzi de până la 4% pe an pentru 14 luni şi 4,2% pe an pentru 18 luni, pentru sume noi.

Noile pachete de cont curent pentru persoanele fizice oferă clienţilor protecţie prin asigurarea inclusă, opţiuni diverse în funcţie de stilul de viaţă şi nevoile lor financiare şi, totodată, răspunde preferinţei în creştere pentru accesarea de la distanţă a serviciilor bancare prin intermediul canalelor alternative.

De asemenea, Antonios Mouzas a afirmat că ţinta băncii este să atingă o cotă de piaţă de 1%, faţă de 0,5%.