Vitol cumpără participaţia majoritară la rafinăria Saras din Italia

12 02. 2024
sarroch

Saras a fost înfiinţată în anii ’60 de familia Moratti.

După pandemie şi după invadarea Ucrainei de către Rusia, Vitol a înregistrat profituri imense, pe fondul volatilităţii de pe pieţele petrolului, gazelor şi energiei. Cum efectul acestor şocuri se diminuează în prezent, Vitol şi alţi traderi au început să facă achiziţii, căutând marje ridicate de profit pe termen lung.

Familia Moratti a ajuns la un acord privind vânzarea a aproximativ 35% din Saras, la un preţ de 1,75 euro pe acţiune. Angelo Moratti, unul din nepoţii lui Massimo Moratti, ar putea de asemenea să vândă participaţia sa de 5%.

Vitol, cel mai mare trader independent de energie din lume, vrea să cumpere ulterior şi restul acţiunilor Saras. După finalizarea tranzacţiei, Vitol va avea investiţii în capacităţi de rafinare de 800.000 barili pe zi (bpd).

Cel mai important activ al Saras este Sarroch din Sardinia, cea mai mare rafinăria din zona Mediteranei, cu o capacitate de 300.000 bpd. Localizarea geografică a Sarroch este extrem de favorabilă pentru a avea o prezenţă importantă în zona Mediteranei.

Tranzacţia trebuie aprobată de autorităţile de reglementare, supusă dreptului de veto (golden power) de către Guvernul italian. Acesta îşi rezervă dreptul de a bloca ofertele nesolicitate în industriile strategice, cum ar fi sectorul bancar, telecomunicaţiile şi sănătatea, fiind vizate în special încercările Chinei de a-şi extinde prezenţa în a treia economie a zonei euro.