Vlad Oprea, despre chemarea sa la Parchet: O plângere absurdă şi lipsită de bun-simţ, semnată de aceiaşi trei indivizi care mă acuză că uzurp calitatea de primar

21 11. 2025
Vlad-Oprea-primar-Sinaia

„Astăzi, am fost chemat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Motivul? O plângere absurdă şi lipsită de bun-simţ, semnată de aceiaşi trei indivizi. Aceştia mă acuză că ‘uzurp’ calitatea de primar eu, primarul ALES al oraşului, întors la serviciu în baza unei decizii legale şi publice. Este o acuzaţie ridicolă, construită doar ca o armă murdară”, a scris Oprea pe Facebook.

Potrivit sursei citate, plângerea îl vizează şi pe prefectul Daniel Nicodim.

„Ca să dea greutate poveştii lor, au fabricat o plângere şi prefectului judeţului Prahova, Dan Nicodim, de parcă el ar fi parte din vreo conspiraţie imaginară menită să îi împiedice să continue ce au făcut timp de nouă luni. O încercare disperată, în stilul lor caracteristic”, spune primarul.

Vlad Oprea arată că demersul celor trei pe care îi indică în postare este motivat de nevoia lor de a „acoperi acţiunile şi comportamentele controversate” din perioada în care acesta nu şi-a putut exercita funcţia de primar.

„Pentru mine răspunsul este limpede ca lumina zilei: pentru a acoperi deciziile, acţiunile şi comportamentele controversate din perioada în care eu am fost ţinut departe de Primărie. (…) Nouă luni, cei trei au făcut din Consiliul Local Sinaia un circ. Un spectacol penibil, în care interesul cetăţeanului a fost călcat în picioare fără nicio jenă. Au reuşit să readucă oraşul mult sub nivelul anului 2004! O sa avem mult de tras pentru a ne restabiliza poziţia de lider în turism şi administraţie. Iar acum, când m-am întors să pun ordine, reacţia lor este exact ceea ce mă aşteptam: plângeri, acuzaţii inventate, diversiuni grosolane”, precizează edilul.

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, şi prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, au fost chemaţi, vineri, la audieri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, într-un dosar care are legătură cu faptul că prefectul nu l-a eliberat pe edil din funcţie după împlinirea celor şase luni de neexercitare a acestei calităţi.

Dosarul are legătură cu faptul că prefectul Daniel Nicodim nu a emis ordin de eliberare din funcţie a primarului Vlad Oprea, care timp de peste şase luni nu şi-a putut exercita mandatul din cauza interdicţiei impuse de procurorii DNA.

Prefectul Daniel Nicodim a declarat, pentru Agerpres, că are calitatea de martor în acest dosar şi nu a dat încă declaraţii.

„Este vorba despre faptul că nu i-am încetat mandatul primarului Vlad Oprea. M-am consultat cu juriştii Prefecturii şi am considerat că nu e necesar”, a spus Nicodim.

În octombrie, primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, s-a întors la primărie, după ce a scăpat de arestul la domiciliu.

Vlad Oprea, acuzat că a încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul controlului judiciar impus de procurorii DNA, a scăpat de arestul la domiciliu în data de 17 octombrie.

El a fost plasat în luna ianuarie sub control judiciar, într-un dosar în care este cercetat pentru corupţie, având atunci mai multe interdicţii, printre care pe cea de a exercita funcţia de primar şi de a lua legătura cu martorii din dosar, atât direct, cât şi indirect.

Ulterior, edilul a fost arestat preventiv în luna mai, fiind acuzat că a încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul controlului judiciar. Arestul preventiv a fost apoi înlocuit cu arestul la domiciliu.

Procurorii susţineau că, pe 4 martie şi 13 martie, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul oraşului, care exercita atribuţiile de primar.

Vlad Oprea este urmărit penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, trafic de influenţă în formă continuată şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

De asemenea, edilul este urmărit penal pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor şi executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia.