Vladimir Putin anunță că o nouă ordine globală se formează acum, alternativă la Occident

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor şi că în prezent se formează o nouă ordine mondială, o alternativă la lumea unipolară existentă până acum, o nouă ordine mondială care va fi, spune el, "mai justă şi mai orientată social", relatează agenţiile de presă EFE şi News.ru, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 iul. 2022, 17:47
Vladimir Putin anunță că o nouă ordine globală se formează acum, alternativă la Occident

„Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor (…) Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă”, a spus el, vorbind la forumul „Idei puternice pentru un nou viitor”, desfăşurat la Moscova.

Această nouă ordine mondială, potrivit lui Putin, vine să înlocuiască lumea unipolară care, ‘prin natura sa, frânează dezvoltarea civilizaţiei’.

Preşedintele rus susţine că, în prezent, elitele lumii occidentale ‘au intrat în panică’ întrucât alte centre mondiale de dezvoltare îşi prezintă viziunea lor asupra viitorului lumii.

„Oricât s-ar strădui elitele occidentale şi aşa-zisele elite supranaţionale să conserve ordinea existentă, se apropie o eră nouă, o nouă etapă în istoria lumii. Doar statele cu adevărat suverane pot garanta o dinamică de creştere ridicată”, a mai spus el.

La 24 februarie a.c., Vladimir Putin a ordonat armatei sale să invadeze ţara vecină Ucraina, stat suveran şi independent, a cărei integritate teritorială Rusia se angajase să o apere în conformitate cu Memorandumul de la Budapesta (1994). Războiul declanşat de Rusia în Ucraina, pe care Kremlinul îl numeşte ‘operaţiune specială’, a dus la izolarea ţării pe plan internaţional şi i-a atras o serie de sancţiuni dure care au drept scop descurajarea maşinăriei de război ruse, potrivit experţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...