Vladimir Putin: Contraofensiva ucraineană deja a început

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că deja a început contraofensiva ucraineană, după cum o demonstrează desfăşurarea de întăriri inamice pe front, transmite EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 iun. 2023, 20:56
Vladimir Putin: Contraofensiva ucraineană deja a început

„Putem constata cu certitudine că contraofensiva (ucraineană) deja a început”, a declarat Putin presei, potrivit agenţiei de presă Interfax.

În acelaşi timp, el a subliniat că toate atacurile desfăşurate în această săptămână de inamic „au eşuat”. „Forţele ucrainene nu şi-au atins obiectivele pe care şi le-au propus în niciunul dintre sectoarele frontului”, a adăugat el.

„Luptele continuă deja pentru a cincea zi consecutiv. De exemplu, ieri şi alaltăieri luptele au fost foarte intense”, a spus el.

Putin a calificat pierderile suferite de partea ucraineană drept „semnificative”, deoarece, a arătat el, „se ştie că în operaţiunile ofensive pierderile sunt de obicei de aproximativ trei la unu”.

„Dar în acest caz ele (pierderile) depăşesc cu mult acest indicator clasic. Cifrele sunt impresionante”, a insistat el.

Vladimir Putin a evidenţiat eroismul soldaţilor ruşi, buna conducere a comandanţilor lor şi eficienţa armamentului rusesc modern, deşi a recunoscut că acesta este insuficient pe front.

„Da, încă nu ne ajunge acest tip de armament modern, dar industria de apărare se dezvoltă rapid (…) Are loc o creştere drastică a producţiei de arme moderne”, a subliniat el.

În acelaşi timp, liderul de la Kremlin a admis că armata ucraineană îşi păstrează „potenţialul ofensiv”, aspect care este evaluat „în mod realist” de către conducerea Ministerului Apărării atunci când se decid măsurile care trebuie luate „pe termen scurt”.

„În ceea ce priveşte dacă contraofensiva (ucraineană) a intrat sau nu în impas, în tot cazul putem constata că până în prezent toate încercările de ofensivă au eşuat, dar regimul de la Kiev îşi păstrează încă potenţialul ofensiv”, a spus Putin.

Ministerul Apărării de la Moscova a precizat vineri că trupele ruse au respins până la 12 atacuri ucrainene în diferite sectoare ale liniei frontului, din Donbas până în sudul ţării.

Joi, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a informat că inamicul a încercat să străpungă liniile de apărare ruseşti în Zaporojie, în sudul Ucrainei.

Kievul consideră că Rusia a aruncat marţi în aer barajul Kahovka pentru a împiedica înaintarea sa peste râul Nipru, în regiunea Herson, spre peninsula anexată Crimeea.

Şeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a avertizat că ofensiva ucraineană va continua în zilele următoare, după ce recent a afirmat că campania militară a Rusiei a eşuat în încercarea de a demilitariza ţara vecină.

Te-ar mai putea interesa și
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Serviciul de streaming Apple TV este disponibil și în țara noastră, începând de astăzi, 14 septembrie, conform anunțului făcut de compania americană, citat de publicația Gadget.ro....
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD intenţionează să lanseze anul viitor primul său camion de mare tonaj în Europa şi, ulterior, să fabrice local ...
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de ...
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât ...