Vladimir Putin i-a acordat cetăţenia rusă lui Edward Snowden

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat cetăţenia rusă avertizorului de integritate şi subcontractor al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, refugiat în Rusia din 2013 după ce a părăsit SUA, la nouă ani după ce acesta a dat în vileag amploarea operaţiunilor secrete de supraveghere desfăşurate de Agenţia Naţională de Securitate a SUA (National Security Agency - NSA), relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 sept. 2022, 21:51
Vladimir Putin i-a acordat cetăţenia rusă lui Edward Snowden

Numele lui Edward Snowden (39 de ani) apare alături de alte zeci într-un decret prezidenţial publicat luni pe site-ul guvernului rus.

Edward Snowden este căutat de Statele Unite pentru că a transmis presei zeci de mii de documente dovedind amploarea supravegherii electronice efectuate de Washington atât pe plan intern, cât şi în străinătate.

Autorităţile americane doresc de ani de zile readucerea lui în SUA pentru a fi judecat penal pentru acuzaţii de spionaj.

Deocamdată nu a existat nicio reacţie din partea lui Snowden, al cărui nume a apărut, fără niciun comentariu din partea Kremlinului, pe o listă de 72 de persoane născute în străinătate, cărora Putin le-a acordat cetăţenie rusă.

În 2020, Rusia i-a acordat lui Snowden drept de rezidenţă permanentă, deschizându-i astfel calea pentru obţinerea cetăţeniei ruse.

Dezvăluirile facilitate de Snowden au stârnit la vremea respectivă tensiuni puternice între SUA şi aliaţii lor, iar decizia autorităţilor ruse de a-i acorda un permis de şedere provocase indignarea Washingtonului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru agenţia de stat RIA Novosti că naţionalitatea rusă i-a fost acordată lui Edward Snowden la cererea sa.

Avocatul rus al acestuia, Anatoli Kucerena, a precizat la rândul său că Snowden nu este vizat de ordinul de mobilizare pentru ofensiva în Ucraina, decretat de Vladimir Putin săptămâna trecută pentru anumite categorii de ruşi.

„Nu a servit în armata rusă şi, în consecinţă, conform legislaţiei noastre actuale, nu intră în această categorie de cetăţeni care sunt acum încorporaţi”, a declarat el pentru agenţia de presă RIA Novosti.

Potrivit acestuia, partenera lui Snowden, Lindsay Mills, a solicitat şi ea cetăţenia rusă, iar fiica lor o are deja, fiind născută în Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...