Vladimir Putin i-a spus lui Scholz că poziţia Occidentului care sprijină Kievul este „distructivă”

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus vineri cancelarului federal german Olaf Sholz în timpul unei convorbiri telefonice că bombardamentele masive ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei au devenit "necesare şi inevitabile", denunţând de asemenea poziţia "distructivă" a Occidentului care sprijină Kievul şi îndemnând Berlinul să-şi regândească abordarea, informează AFP şi Reuters.
AGERPRES - vin, 02 dec. 2022, 15:13
Vladimir Putin i-a spus lui Scholz că poziţia Occidentului care sprijină Kievul este

„A fost subliniat că forţele armate ruse au evitat multă vreme loviturile cu rachete de înaltă precizie asupra anumitor ţinte în Ucraina, însă astfel de măsuri au devenit necesare şi inevitabile în faţa atacurilor provocatoare ale Kievului”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat, rezumând cuvintele lui Vladimir Putin adresate lui Olaf Scholz în timpul primei lor convorbiri de la mijlocul lunii septembrie.

Potrivit lui Putin, Kievul este responsabil de exploziile care au distrus podul din Crimeea şi instalaţii energetice ruse, astfel că Moscova are dreptul să bombardeze infrastructurile energetice ale Ucrainei, lăsând în frig şi întuneric milioane de civili.

Vladimir Putin, care a lansat invazia pe 24 februarie, s-a plâns încă o dată de sprijinul financiar şi militar acordat de Occident Ucrainei, aprovizionări care i-au permis Kievului să-i provoace Rusiei înfrângeri umilitoare.

Potrivit preşedintelui rus, poziţia Occidentului este „distructivă”, pentru că, întărită de sprijinul politic, financiar şi militar al Occidentului, „Kievul respinge ideea oricărei negocieri” şi „îi incită pe ucrainenii radicali naţionalişti să comită crime sângeroase”.

Vladimir Putin l-a îndemnat pe Scholz „să-şi regândească abordarea în contextul evenimentelor ucrainene”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului federal german, Olaf Scholz i-a cerut vineri lui Vladimir Putin retragerea trupelor ruse din Ucraina pentru a se putea ajunge la o „soluţie diplomatică”.

Scholz „a insistat pe lângă preşedintele rus pentru ca o soluţie diplomatică să fie găsită cât de repede posibil, ceea ce ar implica retragerea trupelor ruse”, a informat Steffen Hebestreit într-un comunicat.

De asemenea, cancelarul federal german a condamnat în timpul convorbirii sale cu Putin „atacurile aeriene ruse împotriva infrastructurilor civile în Ucraina şi a subliniat hotărârea Germaniei de a ajuta Ucraina să-şi asigure capacitatea de apărare împotriva agresiunii ruse”, continuă comunicatul.

Cei doi lideri, care au convenit să „rămână în contact”, au evocat între altele „situaţia alimentară mondială, extrem de tensionată din cauza războiului de agresiune rus”. Ei „au subliniat rolul important al acordului asupra exporturilor de cereale, prelungit recent sub egida Naţiunilor Unite”, conchide comunicatul guvernului german.

Preşedintele rus Vladimir Putin a decretat, la sfârşitul lui septembrie, anexarea a patru regiuni ale Ucrainei – chiar dacă Rusia nu le controlează în totalitate -, pe lângă Crimeea deja anexată în 2014.

Kievul respinge orice negociere cu Putin fără respectarea de către Rusia a integrităţii sale teritoriale, care să includă Crimeea.

Din punct de vedere militar, armata rusă a înregistrat mai multe înfrângeri, fiind obligată să se retragă din nordul Ucrainei în aprilie, apoi dintr-o zonă din nord-est în septembrie şi în cele din urmă dintr-o zonă din sud în noiembrie.

Prin urmare, începând din octombrie, forţele ruse au adoptat drept tactică bombardarea instalaţiilor ce furnizează electricitate şi căldură în Ucraina, în timp ce iarna este pe cale să se instaleze pe deplin în această ţară.

Puţin mai devreme vineri, Kremlinul a respins condiţiile evocate cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden, care s-a declarat „gata să discute” cu Vladimir Putin dacă acesta „caută un mijloc de a pune capăt războiului” în Ucraina, fixând ca primă condiţie o retragere a trupelor ruse.

„Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina”, ceea ce Moscova „evident” că respinge, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. „Operaţiunea militară continuă”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...