Vladimir Putin insistă că nu doar Rusia, ci toţi aliaţii săi din CSI susţin o ordine multipolară

Preşedintele rus Vladimir Putin a subliniat luni că nu doar Rusia, ci toate ţările care fac parte din Comunitatea Statelor Independente (CSI) susţin formarea unei noi lumi multipolare, informează EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 dec. 2025, 13:54
Vladimir Putin insistă că nu doar Rusia, ci toţi aliaţii săi din CSI susţin o ordine multipolară

„Toate ţările din CSI pledează în unanimitate pentru formarea unei ordini mondiale mai juste, bazată pe principii universal acceptate ale dreptului internaţional, ONU jucând un rol central”, a declarat Putin la începutul summitului informal al grupului post-sovietic din Sala Sf. Gheorghe de la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.

El a subliniat importanţa menţinerii unor poziţii „apropiate sau care să coincidă” din partea celor nouă ţări membre cu privire la „principalele probleme regionale şi globale”.

Putin a salutat, totodată, cooperarea dintre aceste ţări în lupta împotriva terorismului, extremismului, crimei organizate şi traficului de droguri.

În acest sens, el a făcut aluzie la programele existente în cadrul CSI, cum ar fi programul antiterorist în vigoare până în 2028 şi programul de apărare a frontierelor blocului până în 2030.

Absenţa cea mai notabilă de la summitul informal este cea a preşedintelui Azerbaidjanului, Ilham Aliev, o decizie pe care Baku a justificat-o invocând programul încărcat al şefului statului azer.

Preşedinţia azeră a menţionat luni că Aliev a participat în octombrie la reuniunea Consiliului şefilor de stat din CSI, care a avut loc la Duşanbe, capitala Tadjikistanului, unde s-a întâlnit cu Putin.

Aliev nu a mai călătorit în Rusia de la scandalul provocat de doborârea, în urmă cu un an, de către apărarea antiaeriană rusească, a unui avion Azal Airlines care zbura de la Baku către oraşul Groznîi, în care şi-au pierdut viaţa 39 de pasageri.

Potrivit Kremlinului, Putin se va întâlni luni cu premierul armean Nikol Paşinian, care a decis să suspende participarea ţării sale la alianţa militară post-sovietică după ce a criticat Moscova pentru inacţiunea sa în confruntările militare cu Azerbaidjanul.

Pe lângă Ucraina şi Georgia, care au părăsit definitiv CSI, şi Republica Moldova şi-a suspendat participarea din cauza campaniei militare ruse din Ucraina vecină.

Înaintea summitului informal din fosta capitală imperială, Putin a făcut pe ghidul la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg pentru liderii CSI.

Potrivit preşedinţiei ruse, care a publicat fotografii şi înregistrări video ale vizitei, Putin a fost însoţit de prim-ministrul armean Nikol Paşinian şi de preşedinţii Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaiev; Kîrgîzstanului, Sadîr Japarov; Tadjikistanului, Emomali Rahmon; Turkmenistanului, Serdar Berdimuhamedov; şi Uzbekistanului, Şavkat Mirziioiev.

În videoclip se vede cum preşedintele rus, însoţit de omologii săi din CSI, se află pe una dintre treptele fostului Palat de Iarnă, explicându-le ceva şi făcând gesturi cu mâna pentru a-şi ilustra cuvintele.

Potrivit Kremlinului, vizitatorii au fost întâmpinaţi de legendarul director al muzeului, Mihail Piotrovski, care la începutul lui 2025 a anunţat că s-ar putea retrage.

În ultimii ani, preşedintele rus şi-a făcut un obicei din a convoca summituri informale cu liderii CSI la sfârşitul lunii decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...