Vladimir Putin va participa la Adunarea Generală a ONU

Economica.net
19 08. 2015
vladimir_putin_54120500

‘Anul acesta marcăm a 70-a aniversare a acestui forum, care a fost creat după victoria din al Doilea Război Mondial, şi un număr record de şefi de stat vor participa la eveniment’, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

Conform listei provizorii a vorbitorilor, difuzată în luna iulie, liderul de la Kremlin va rosti un discurs în faţa Adunării Generale pe 28 septembrie, dată ce nu a fost însă confirmată de Lavrov. În schimb, el s-a referit la o posibilă întrevedere Putin-Obama cu această ocazie. Dacă SUA vor formula o astfel de propunere, Vladimir Putin ‘o va lua în considerare în mod constructiv’, a indicat Lavrov.

Prezenţa lui Putin la Adunarea Generală a ONU a mai fost evocată în mass-media lunile trecute, dar Kremlinul a refuzat de fiecare dată să confirme informaţia. Presa rusă a sugerat că participarea liderului de la Kremlin la eveniment depinde în special de evoluţia conflictului din Ucraina şi de sancţiunile occidentale instituite împotriva Rusiei.

Potrivit mass-media, la această sesiune se va aborda şi propunerea unor ţări privind restrângerea dreptului de veto al celor cinci membri permanenţi în Consiliul de Securitate al ONU (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China). Rusia a susţinut mereu consolidarea rolului ONU şi acordarea unei voci mai puternice altor state, mai ales celor emergente, cum ar fi India sau Brazilia.

Vladimir Putin a efectuat ultima călătorie în SUA în anul 2007 şi nu s-a mai adresat Adunării Generale a ONU din 2005. În discursul de atunci el a cerut acestei organizaţii să se adapteze noilor realităţi şi a calificat terorismul drept cea mai mare ameninţare. La sesiunile anuale următoare Rusia a fost reprezentată de ministrul Lavrov, cu excepţia anului 2009, când a fost prezent preşedintele Dmitri Medvedev, actualul premier.