Vlaicu, Gealan: S-au activat proiectele rezidenţiale noi, dar bătălia se dă pentru reabilitările termice

30 10. 2014
gealan_52460500

Operaţiunile din Europa ale grupului german Gealan, prezent pe piaţa românească de 20 de ani, au fost preluate la începutul acestui an de către VEKA, care produce tot profiluri din PVC pentru ferestre şi uşi. Gealan deţine în România o fabrică, în timp ce sistemele VEKA sunt disponibile doar prin importuri. 

Cei doi producători îşi vor păstra brandul şi forma actuală. „Avem de-a face cu o strategie de două branduri. Concret, pot să vă spun că vom avea un alt sistem de raportare, deci trebuie să ne adaptăm sistemului pe care îl utilizează VEKA, deci pentru noi, deocamdată, însemnă mai mult o parte organizatorică. Până la sfârşitul anului sau începutul lui 2015, ar trebui ca sistemele sa fie complet compatibile. Închidem anul în condiţiile lui 2013, adică afaceri de 23,5 milioane de euro„, a declarat Aurel Vlaicu, directorul general al Gealan România.

Exporturile reprezintă 5% din cifra de afaceri a companiei, motivul principal datorită căruia afacerile Gealan vor stagna anul acesta. Compania exportă tâmplărie termoizolantă în ţări precum Germania, Irak, Arabia Saudită, Bulgaria şi Moldova. 

Lucrările de renovare au fost cele care au susţinut vânzările de profile din PVC, pe fondul continuării scăderii cererii pe partea lucrărilor de reabiliate termică. În schimb, s-a înregistrat o dezmorţire a cererii de profile PVC pentru proiectele rezidenţiale noi. 

„Proiectele noi sunt relativ puţine, dar în a doua jumătate a anului s-au mai activat. Au apărut mai multe proeicte noi, se simte o îmbunătăţire, dar la nivel destul de scăzut. Piaţa pe care se luptă toată lumea este cea a reabilitărilor”, mai spune şeful Gealan România.

Sistemele economice reprezintă 40% din cele vândute pe piaţa internă, iar diferenţa este dată de vânzările de produse premium. Gealan lansează şi pe piața locală soluţiile Futura, un nou sistem pentru case pasive cu o valoare de izolare termică unică pe piață, de 0,89 W/m²K pentru profile colorate, care va genera vânzări de un milion de euro.

CITEŞTE ŞI Piaţa de termopane a scăzut cu 15% în acest an, la 250 milioane euro

Compania colaborează cu circa 500 de firme partenere în România pentru care livrează tone de profile PVC, dar și componentele şi tehnologia necesară producţiei de ferestre termoizolante din PVC. Printre produselele din portofoliu se regasesc rulouri, obloane şi diferite accesorii pentru ferestre şi uşi.