Vocea lui Viktor Orban răsună la Moscova. Ungaria critică politica energetică a UE

Ungaria ar avea de suferit dacă i s-ar întrerupe accesul la energia rusească, a declarat miercuri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, cu prilejul unei vizite la Moscova, reiterând faptul că ţara sa nu va accepta presiuni externe atunci când vine vorba de decizii privind aprovizionarea cu energie, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 15 oct. 2025, 11:42
Vocea lui Viktor Orban răsună la Moscova. Ungaria critică politica energetică a UE

Szijjarto a participat la forumul Săptămâna Energiei Ruse, într-un moment în care miniştrii Apărării din ţările NATO s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre ajutorul militar pentru Ucraina, ceea ce scoate în evidenţă diferenţele dintre Budapesta şi majoritatea statelor membre ale alianţei, în ceea ce priveşte relaţiile cu Moscova, scrie Agerpres.

Ungaria şi-a menţinut dependenţa de energia rusească după invazia Moscovei în Ucraina, ceea ce a provocat critici din partea mai multor aliaţi din Uniunea Europeană şi NATO.

Szijjarto a declarat reporterilor la Moscova că interesul naţional este primordial pentru Budapesta când vine vorba de aprovizionarea cu energie. „Nu am fost niciodată dezamăgiţi (de Rusia). Livrările au sosit întotdeauna… Contractele au fost întotdeauna respectate. Iar întrebarea mea este doar de ce ar trebui să întrerupem această relaţie”, a spus Szijjarto.

Ungaria a respins planurile Comisiei Europene de a elimina treptat importurile de gaze ruseşti şi gaze naturale lichefiate în UE până la sfârşitul anului 2027, adâncind ruptura cu Bruxelles-ul în ceea ce priveşte relaţiile cu Moscova.

Ungaria a semnat un acord pe 15 ani în 2021 cu Rusia pentru a cumpăra 4,5 miliarde de metri cubi de gaze anual şi a crescut achiziţiile de la Gazprom anul trecut, importând aproximativ 7,5 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti prin conducta Turkstream.

Ţara vecină importă, de asemenea, cea mai mare parte a ţiţeiului din Rusia prin conducta Drujba, care trece prin Belarus şi Ucraina până în Ungaria şi Slovacia. Operatorul croat de conducte JANAF transportă, de asemenea, ţiţei către rafinăriile grupului energetic maghiar MOL.

„Bruxelles-ul vrea să tăiem una dintre cele două (conducte) în conformitate cu procesul de diversificare”, a spus Szijjarto. „Cum poate considera cineva că o conductă în loc de două este mai sigură? Este o nebunie”, a spus oficialul ungar.

Preşedintele american Donald Trump a declarat luna trecută că va îndemna Ungaria să înceteze să cumpere petrol rusesc, ca parte a unei campanii de presiune asupra aliaţilor NATO să rupă legăturile energetice cu Moscova din cauza războiului său cu Ucraina.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că renunţarea la energia rusească ar fi un dezastru pentru economia Ungariei.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Centura Comarnic: Cum arată de la un capăt la celălalt drumul care va fluidiza circulația pe Valea Prahovei
VIDEO Centura Comarnic: Cum arată de la un capăt la celălalt drumul care va fluidiza circulația pe Valea Prahovei
Virgiliu - Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, prezintă miercuri imagini cu Centura Comarnic, al cărui traseu de circa șase kilometri a fost filmat integral, după......
Procurorii din Timiș au trimis în judecată patru inculpați acuzați de fraudarea fondurilor europene
Procurorii din Timiș au trimis în judecată patru inculpați acuzați de fraudarea fondurilor europene
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus, joi, trimiterea în judecată a patru inculpaţi, cu vârste cuprinse ...
Complex turistic din județul Vâlcea a plătit la negru salarii de 4,3 milioane lei – Antifrauda
Complex turistic din județul Vâlcea a plătit la negru salarii de 4,3 milioane lei – Antifrauda
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Antifraudă au identificat, în cadrul verificărilor naţionale ...
FOTO Orașul din România a cărui centură va fi dată în trafic marți, după doi ani de blocaj
FOTO Orașul din România a cărui centură va fi dată în trafic marți, după doi ani de blocaj
Drumul de legătură dintre DN2D Focşani-Târgu Secuiesc şi Autostrada Moldovei A7 va fi deschis circulaţiei marţi, 25 ...