Vodafone, Orange şi OTE au investit aproape opt miliarde de euro în România

Grupurile Vodafone, Orange şi OTE au investit până în prezent aproape opt miliarde de euro în dezvoltarea subsidiarelor din România şi au anunţat că vor continua să aloce fonduri în acest sens odată cu licitaţia pe care ANCOM o va organiza în acest an pentru licenţele de telefonie mobilă.
Economica.net - mar, 13 mart. 2012, 11:49
Vodafone, Orange şi OTE au investit aproape opt miliarde de euro în România

În cazul Vodafone România, investiţiile grupului britanic au însumat 2,6 miliarde de euro în ultimii 15 ani, o dată cu lansarea operaţiunilor pe piaţa românească.

„Industria telecom a transformat viaţa românilor şi a influenţat semnificativ modul şi dinamica dezvoltării economice a României în ultimii 15 ani. De la intrarea în România, Vodafone a investit 2,6 miliarde de euro pentru dezvoltarea operaţiunilor de pe piaţa românească”, a declarat directorul general al companiei, Inaki Berroeta, prezent la un eveniment de specialitate.

El a adăugat că situaţia economică din România, mai ales în domeniul telecom, este extrem de dificilă şi concurenţială.

„Clienţii cer din ce mai mult, peste previziunile noastre, mai ales pe segmentul de date, iar creşterea din acest domeniu va fi în continuare susţinută în următorii ani, iar o astfel de evoluţie a pieţei telecom necesită investiţii semnificative din partea operatorilor”, a mai spus Berroeta.

La rândul său, directorul general al Orange România, Jean-François Fallacher, a afirmat că investiţiile grupului francez au depăşit două miliarde de euro de la lansarea operaţiunilor pe piaţa românească, în 1997.

„Cu peste 2.500 de salariaţi în România, grupul Orange este interesat de piaţa locală şi va continua să aducă tehnologii de vârf clienţilor”, a spus Fallacher.

Şeful Cosmote România şi Romtelecom, Stefanos Theocharopoulos, a spus că grupul OTE a investit trei miliarde de euro în dezvoltarea operaţiunilor subsidiarelor din România, care numără aproape 10.000 de angajaţi.

„Cosmote va participa la licitaţia pe care autoritatea de reglementare o va organiza pentru licenţele de telefonie mobilă. Investiţiile în dezvoltarea infrastructurii telecom sunt foarte importante pentru că sunt pe termen lung, angajează resurse semnificative din partea operatorilor şi contribuie la dinamica investiţiilor străine directe în România”, a spus Theocharopoulos.

El a adăugat că nivelul taxei de licenţă trebuie stabilit „cu atenţie” pentru a asigura premizele susţinerii investiţiilor pe care operatorii trebuie să le realizeze în dezvoltarea infrastructurii.

„O taxă prea mare poate diminua fondurile pe care operatorul le va aloca în viitor pentru dezvoltarea reţelei”, a mai spus şeful Cosmote România şi Romtelecom.

Autoritatea de reglementare în comunicaţii, ANCOM, va lansa miercuri în dezbatere publică documentele licitaţiei pentru acordarea licenţelor de spectru radio pentru comunicaţii mobile în benzile de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz.

Te-ar mai putea interesa și
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Aproape jumătate din companii consideră că dispozitivele cu AI sporesc productivitatea angajaților, iar 90% dintre acestea deja testează, planifică sau explorează adopția PC-urilor cu AI,......
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul ...
Piața locală de curierat rapid este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real, a declarat, într-un ...
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ar pierde
DOCUMENT RCA mai ieftin de la PPC, Electrica sau Poștă? Brokerii au scris ASF: Risc de concurență neloială. Consumatorul ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), organizația care reunește intermediari care comtrolează peste 50% ...
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine ...