Vodafone România a lansat serviciul Smart Archive, software de gestionare a arhivelor electronice

Economica.net
20 07. 2015
vodafone_experience_store_221_44590500

Vodafone Smart Archive permite gruparea documentelor după criterii de afaceri, precum data expirării unui contract sau scadenţa unei facturi. Serviciul Vodafone Smart Archive este disponibil clienţilor IMM la un tarif de 16 euro/ lună, într-un pachet ce include acces pentru trei utilizatori şi spaţiu de stocare de 10 GB. Companiile care optează pentru aceste soluţii de arhivare beneficiază de calitatea serviciilor Vodafone România, companie certificată pentru capacitatea de recuperare şi continuitate a operaţiunilor sale, în situaţii neprevăzute.

Vodafone România a fost certificată recent pentru Management-ul de Continuitate a Afacerii (BCM), conform standardului ISO 22301, de către Lloyd’s Register Quality Assurance (LRQA), devenind una dintre primele companii din România şi primul operator telecom din ţară care primeşte această certificare, precizează Vodafone.

Vodafone România este certificată pentru Management-ul Calităţii cu ISO 9001, tot de către Lloyd’s Register Quality Assurance (LRQA). Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gama de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe.

Vodafone are divizii în 26 de ţări, 54 de reţele partenere în întreagă lume şi operaţiuni de broadband fix în 17 ţări. La 31 martie 2015, Vodafone avea 445,8 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 12 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.