Voiculescu: Premierul Florin Cîţu nu a discutat aproape niciodată cu MS. Există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale privind decesele

Premierul Florin Cîţu nu a discutat aproape niciodată cu Ministerul Sănătăţii şi s-a transformat "în primul epidemiolog al ţării", a declarat vineri fostul ministrul al Sănătăţii Vlad Voiculescu, adăugând că s-a înşelat atunci când a crezut că "epoca epoleţilor a trecut".
AGERPRES - vin, 16 apr. 2021, 10:26
Voiculescu: Premierul Florin Cîţu nu a discutat aproape niciodată cu MS. Există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale privind decesele

„Cred că am greşit în anumite aspecte atunci când m-am aşteptat la o anumită decenţă (…) în vremuri de pandemie, la decenţă din partea multor politicieni sau din partea unei părţi a presei, cred că am greşit. Am crezut de asemenea ca premierul numit de o coaliţie în care s-au stabilit reguli clare nu va folosi forţa pe care i-au dat-o pentru raţiuni care ţin mai degrabă de cariera sa politică, aşa cum dânsul s-a exprimat. (…) Am crezut că am ieşit din epoca epoleţilor, a specialilor, a privilegiilor nemăsurate. M-am înşelat, mai avem ceva drum până acolo, dar sunt sigur şi suntem siguri că acesta este drumul”, a afirmat Voiculescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Potrivit acestuia, „dacă deranjezi anumite privilegii, sistemul va acţiona împotriva ta”.

„Deschiderea şcolilor (…) s-a transformat într-o pasare continuă a vinei către Ministerul Sănătăţii, premierul României discutând aproape niciodată cu Ministerul Sănătăţii, premierul României lansând ţinte fără să discute cu nimeni, premierul României transformându-se în primul epidemiolog al ţării, vorbind despre lucruri pe care nu le cunoştea, despre lucruri despre care nu s-a sfătuit nici cu comisiile de specialitate, nici cu experţii”, a spus Voiculescu.

Mandatul meu a fost de 113 zile, 113 zile de mandat şi de ciocniri de mentalităţi

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, vineri, că mandatul său la MS a fost unul de „113 zile de ciocniri de mentalităţi”.

„Mandatul meu s-a încheiat acum două zile şi asta a pus punct unui şir de 113 zile. 113 zile de mandat şi 113 zile, dacă vreţi, de ciocniri între mentalităţi. Nu cred că este nimic nou. Şi acesta este şi motivul pentru care mulţi dintre noi am intrat în politică, nu pentru a schimba doar lucruri punctuale, ci pentru a încerca să schimbăm şi lucrurile mai mari şi anume mentalităţile. La asta se reduce totul mai devreme sau mai târziu. Sunt aici să vă spun – şi m-am gândit mult care să fie abordarea – aş prefera să fiu cât se poate de sincer şi să vă spun că în continuare mi-e teamă pentru oamenii din ţara asta, pentru cei care au nevoie de ajutor, pentru cei care sunt văzuţi de politicieni pur şi simplu ca electorat. Îmi e teamă pentru oamenii buni din sistem, de asemenea, cei care aşteptau o schimbare de multă vreme, cei care au văzut în ceea ce s-a întâmplat zilele astea realitatea, şi anume că dacă superi prea tare sistemul, atunci nici nu mai are nevoie de argumente pentru a te elimina”, a spus Voiculescu într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că vulnerabilităţile de la nivelul instituţiilor centrale şi din teritoriu sunt „înfricoşătoare”, pentru că ele vorbesc despre neputinţa coordonării şi a unui sistem de a servi cetăţenii.

„Aceste vulnerabilităţi nu sunt personale, nu sunt ale unui ministru sau ale altuia, aceste vulnerabilităţi sunt ale unui sistem. Ai nevoie de timp, ai nevoie de oameni şi ai nevoie de procese, ai nevoie de o anumită mentalitate şi de o anumită abordare ca să schimbi lucrurile. Ai nevoie de oameni precum doctor Andreea Moldovan, ai nevoie de oameni precum aproape fiecare dintre cei pe care i-aţi văzut pe pagina ministerului, nu de puţine ori fiind criticaţi, fiind ironizaţi drept consilierii onorifici, de parcă venirea într-o echipă şi punerea umărului la o schimbare (…) ar fi ceva altfel decât de laudă. Am preluat un minister al Sănătăţii în colaps, şi-mi măsor bine cuvintele. (…) Problema statului român, în sănătate şi în orice alt domeniu, în continuare rămâne capacitatea extrem de limitată a instituţiilor sale”, a mai afirmat Voiculescu.

 Voiculescu: Există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale privind decesele

Mai mult, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat vineri că „există diferenţe fundamentale” între numerele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din spitalele COVID şi a spus că Unifarm reprezintă „unul dintre cele mai mari jafuri ale pandemiei”.

El l-a invitat pe premierul Florin Cîţu să preia aceste probleme şi să revadă raportarea deceselor din spitalele COVID.

„Avem un ministru al Sănătăţii, care nu ştiu cat timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram, respectiv investigam. O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”, a declarat Voiculescu într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Fostul ministru a făcut totodată un apel către premier să urmărească situaţia Unifarm.

„De asemenea, dacă tot avem un ministru interimar, care cunoaşte istoria anului trecut, o rugăminte care e în interes public e să urmărim care este situaţia Unifarm. (…) E una dintre companiile în pericol de dispariţie ale statului român, este unul dintre marile jafuri ale pandemiei, cel mai mare cu siguranţă. Ar fi bine dacă în acest interimat aceste două lucruri ar fi clarificate, mai ales că sunt legate direct de partidul care l-a susţinut şi îl susţine pe domnul premier”, a adăugat Vlad Voiculescu.

Ordinul semnat de Andreea Moldovan nu avea nevoie de aviz de la CNSU

Vlad Voiculescu a a explicat vineri că ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care prevedea noile criterii pentru carantinarea unei localităţi, nu avea nevoie de un aviz al CNSU.

„Nu cred că este cineva în această ţară care să creadă altceva decât că acel ordin este un pretext, pur şi simplu. Dar dincolo de asta, şi m-aş referi la afirmaţia domnului premier de ieri, cum că pentru semnarea acelui ordin ar fi trebuit un aviz CNSU, această afirmaţie este falsă. Nu era necesar aviz CNSU. Doamna doctor Moldovan a explicat care a fost procesul, au fost două zile de dezbateri, două zile în care toată lumea care trebuia să fie implicată a fost implicată, au fost decizii, există un protocol, de asemenea este secretizat, îl puteţi solicita”, a spus Voiculescu într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

Întrebat de ce nu a semnat şi el acel ordin şi de ce nu a fost informat premierul despre acest subiect, Voiculescu a spus: „Ministerul Sănătăţii nu carantinează, nu are această atribuţie. Ordinul stabileşte, pe baza unor date reale, extrem de relevante, date precum numărul de paturi libere de terapie intensivă, unul dintre indicatori era acesta, ordinul stabileşte pur şi simplu nişte recomandări care, de altfel, nu am văzut să fie combătute de nimeni. Nu vorbim despre altceva decât despre un pretext. (…) Problemele ţării acesteia nu se rezolvă politic, cu certuri de la unul la altul sau cu cineva care i-o zice altcuiva, problemele ţării acesteia se rezolvă cu profesionalism, pe date reale şi pe adevăr. Ordinul acesta vorbeşte exact despre asta, date, adevăr, nevoile oamenilor, nevoile sistemului sanitar. Lucrurile astea sunt cât se poate de clare”, a menţionat fostul ministru.

Voiculescu a afirmat că premierul trebuia informat cu privire la acest ordin de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Vlad Voiculescu: Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fie afectat de politizare

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat vineri că nu există un singur loc în Sănătate care să nu fie afectat de politizare, cu referire la directorii Direcţiilor de Sănătate Publică.

El a susţinut că a oprit, alături de câţiva colegi, „banii pentru presă în plină criză sanitară”.

„Da, în această perioadă am oprit în Guvern, alături de câţiva colegi, şi banii către presă, în plină criză sanitară, cu un buget al Sănătăţii care nu ajunge până la sfârşitul anului, în condiţiile în care avem cheltuieli fulminante legate de vaccinare, de testare şi nu numai, nu cred că era oportun să prelungim ceva ce s-a întâmplat anul trecut şi asupra căruia nu vreau să mai comentez. Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fi fost afectat de politizare. Am avut, acum două săptămâni, evaluarea directorilor de DSP. Vă pot spune că nivelul profesional al unei părţi a acestui corp profesional nu ne face să fim mândri, nu e un lucru cu care să ne mândrim”, a declarat Voiculescu, într-o conferinţă de presă la Parlament.

El a adăugat că, în condiţiile în care în sistem este nevoie de profesionalism şi decenţă, este imperios necesar ca depolitizarea să continue şi să accelereze în perioada imediat următoare.

„Avem nevoie de adevăr şi asta a încercat Ministerul Sănătăţii, întreaga echipă, prin transparentizare, dar, de asemenea, prin ajustarea indicatorilor, de asemenea prin schimbarea criteriilor pentru carantină, prin toate acestea credem noi că lucrurile mergeau în direcţia corectă. Nici pandemia, nici sănătatea nu pot fi gestionate doar în spitale, dar este în responsabilitatea noastră să ne asigurăm că toţi indicatorii reflectă realitatea, nu poveşti nerealiste, şi că deciziile sunt luate pe baza datelor, pe baza adevărului. Am creat o linie de sprijin psihologică pentru persoanele afectate de pandemie”, a adăugat Voiculescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
România, pe locul doi din UE la producția de floarea soarelui
România, pe locul doi din UE la producția de floarea soarelui
România s-a clasat anul trecut pe locul doi în Uniunea Europeană la floarea soarelui din punct de vedere al producţiei obţinute, după Franţa, şi pe primul loc ca suprafaţă cultivată....
HORNBACH IT HUB în România: Inovație și echilibru global în dezvoltarea tehnologică
HORNBACH IT HUB în România: Inovație și echilibru global în dezvoltarea tehnologică
În era digitală în continuă evoluție, adaptarea rapidă și inovația sunt cheia pentru succesul oricărei companii. ...
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Rusia nu are nevoie să interzică exporturile de motorină, pentru a răspunde la creşterea preţurilor şi posibilele ...
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 ...