Volintiru: Producţia Romgaz a crescut cu 7% în primele 9 luni şi a fost vândută integral pe piaţa internă

Producţia de gaze a Romgaz a crescut în primele 9 luni ale acestui an cu 7%, iar aceasta a fost vândută în totalitate pe piaţa internă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al companiei, Adrian Volintiru.
Economica.net - mie, 31 oct. 2018, 12:48
Volintiru: Producţia Romgaz a crescut cu 7% în primele 9 luni şi a fost vândută integral pe piaţa internă

„Producţia a crescut la 9 luni cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut, iar toată producţia a fost vândută pe piaţa internă. Romgaz a direcţionat către Iernut mai puţin de 5% din totalul producţiei, deci peste 95% a mers, repet, pe piaţa internă. În ceea ce priveşte înmagazinarea, aceasta este o prevedere legală. Obligaţia de înmagazinare are tocmai rolul de a şti că trecem iarna cu bine”, a explicat Volintiru, subliniind că Romgaz şi-a îndeplinit 100% această obligaţie, care prevedea un nivel de 385 milioane metri cubi.

Aceste precizări vin în urma afirmaţiilor directorului general al Engie, Eric Stab, care a declarat marţi, într-o conferinţă de specialitate, că cei doi producători români de gaze, Petrom şi Romgaz, au limitat cantitatea de gaze livrată pe piaţă, astfel că preţul a crescut, iar furnizorii trebuie să importe mai mult gaz din Rusia, care este şi mai scump.

Acesta a explicat că toate acestea se vor reflecta în facturile plătite de consumatorii finali, care vor trebuie majorate de Autoritatea de Reglementare (ANRE).

„Preţul gazelor pe piaţă este în creştere din mai multe cauze. În primul rând, aceasta se întâmplă ca urmare a faptului că gazele de import sunt mai scumpe, dar şi din cauză că nu există suficient gaz pe piaţă scos la vânzare de producătorii români, Petrom şi Romgaz. Ei spun că pur şi simplu nu mai au gaz”, a spus Stab.

Oficialul Engie a arătat că la acestea se adaugă şi obligaţia tuturor furnizorilor de a stoca gaze pentru iarnă.

„Sperăm să existe mai mult gaz pe piaţă în primul trimestru al anului viitor, pentru că, altfel, vom fi nevoiţi să importăm şi mai mult, iar preţul de import este în creştere, fiind legat de cotaţiile petroliere”, a susţinut el.

Stab a explicat că acest lucru este cauzat şi de preţurile mari de pe piaţa energiei electrice, care au determinat Petrom şi Romgaz să direcţioneze mai mult gaz din producţia proprie către centralele pe care le deţin la Brazi, respectiv Iernut.

Şeful Engie a refuzat să spună care este preţul gazelor de import cu livrare la iarnă, însă a precizat că a prezentat Autorităţii de Reglementare în Energie documente din care reiese că va fi nevoie de majorarea preţului final.

Ultima scumpire a gazelor naturale a avut loc la 1 august când preţul pentru clienţii casnici a urcat cu 5,83%.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...