Volksbank deschide o nouă sucursală în Bucureşti

Economica.net
07 11. 2013
volksbank_78643356_99142200

Sucursala Carol se adresează atât clienţilor persoane fizice, cât şi persoanelor juridice, având ghişee de operaţiuni şi consiliere dedicate acestora. Situată pe Calea Moşilor nr. 264, noua unitate este deservită de 4 angajaţi şi are o suprafaţă de 116 metri pătraţi. Programul de lucru al sucursalei va fi între orele 9:00 – 17.30, de luni până vineri.

„Sucursala Carol este a doua unitate nou deschisă în acest an. Criteriile principale care stau la baza deschiderii unei noi locaţii sunt potenţialul economic al zonei şi numărul de locuitori. Analizăm în permanenţă oportunităţile şi căutăm să ne extindem în locurile cele mai accesibile oamenilor,” declară Alina Neagu, Director Direcţia Administrarea Reţelei.

Extinderea reţelei de sucursale a băncii va continua şi în perioda următoare cu deschiderea altor noi unităţi. În paralel, banca desfăşoară lucrări ample de modernizare a unităţilor existente, investiţiile fiind estimate la circa 10 milioane de euro.

Toate unităţile Volksbank oferă întreaga gamă de produse şi servicii a băncii destinate clienţilor persoane fizice şi juridice: credite în lei şi valută, deschideri de conturi curente şi de depozit, servicii de transfer monetar, depozite bancare, carduri, etc. Totodată, unităţile Volksbank dispun de un ghişeu de schimb valutar şi de un automat bancar pentru eliberarea de numerar din conturile de card (ATM).

Despre Volksbank

Fondată în anul 2000, Volksbank este o instituţie financiară cu origini austriece, care deserveşte peste 150.000 de clienţi, fiind una dintre cele mai importante 10 bănci de pe piaţa locală, cu active de 4.4 miliarde Euro.

Banca are 131 de sucursale, acoperind cele mai importante arii ale ţării. Ca bancă universală, Volksbank oferă astăzi o gamă completă de produse şi servicii, destinate tuturor categoriilor de clienţi: persoane fizice, companii mici şi mijlocii şi corporaţii mari.

Volksbank îşi propune să ofere produse financiare competitive şi consiliere clienţilor săi, acţionând ca un partener de încredere al acestora.