Volksbank, pierderi de 1,35 miliarde euro în 2011. Fost membru BCE propus preşedinte

Österreichische Volksbanken-AG (VBAG) dă vina pe intensificarea crizei datoriilor suverane şi a situaţiei din România şi Ungaria pentru pierderile record înregistrate în 2011.
Mihai Banita - vin, 06 apr. 2012, 09:46
Volksbank, pierderi de 1,35 miliarde euro în 2011. Fost membru BCE propus preşedinte

Österreichische Volksbanken-AG, bancă la care statul austriac va ajunge să deţină cea mai mare participaţie, se afundă în pierderi. Anul 2011 a adus un rezultat net de -1,35 miliarde de euro, pentru VBAG, în timp ce pierderea la nivel de grup este de 959 milioane de euro, potrivit unui raport preliminar.

Rezultatele pe anul 2011 le includ şi pe cele ale Volksbank International, divizia pentru Europa Centrală şi de Est.

Banca se află într-un proces de reducere a activelor, mai multe bucăţi fiind vândute, dintre care cea mai mare este Volksbank International, care a ajuns la banca rusească de stat Sberbank pe 15 februarie 2012.

Volksbank România nu a făcut obiectul acestei tranzacţii şi a rămas sub controlul austriecilor.

Activele băncii au scăzut cu 11,6% în 2011 la 41,1 miliarde de euro. Capitalurile proprii erau la un nivel de 3,3 miliarde de euro. Rata capitalurilor proprii de nivel 1 (core tier 1 capital ratio) ponderate cu riscul total – un indicator al solidităţii financiare a băncii – erau la 8,8%. VBAG este una dintre băncile care a picat testele de stres ale Autorităţii Bancare Europene efectuate anul trecut, rata capitalurilor scăzând la 4,5% în scenariul cel mai advers până la sfârşitul acestui an. Astfel, necesitatea de a întări capitalul a împins statul austriac să ia cea mai mare parte din acţionariatul băncii (49%), hotărâre ce va deveni operativă la AGA de la sfârşitul acestei luni.

Pe lângă noua injecţie a statului de 250 milioane de euro, care vine după una de un miliarde de euro din care statul va pierde 70%, ceilalţi acţionarii, în special cooperativele de credit regionale, vor veni cu 230 milioane de euro şi vor accepta la rândul lor pierderi pe banii injectaţi până acum.

Volksbank România

În comunicatul de presă nu se arată care sunt pierderile pe România, bancă ce a trecut printr-un proces de deconsolidarea la nivel de grup şi pentru care a fost înfiinţat un vehicul financiar, VBI Beteiligungs GMBH, care a preluat 99,3% din acţiuni. Întreaga participaţie de 300 de milioane de euro în Volksbank România a VBAG a fost ştearsă.

Fostul membru al board-ul executiv al Băncii Centrale Europene, Gertrude Tumpel-Gugerell, este propus de statul austriac pentru funcţia de preşedinte al boardului. De asemenea, şi actualul CEO Gerald Wenzel va fi înlocuit după expirarea mandatului său la sfârşitul acestei luni.

Te-ar mai putea interesa și
Un parc de stocare prin baterii de 20 MWh a fost inaugurat la Caracal
Un parc de stocare prin baterii de 20 MWh a fost inaugurat la Caracal
Un parc de stocare a energiei electrice verzi prin baterii, cu o capacitate totală de stocare de 20 MWh, o investiţie privată, a fost inaugurat vineri, la Caracal, în prezenţa primarului Ion......
Controversatul afacerist Ilan Șor a fost trimis din nou în judecată de procurorii din Republica Moldova. El este acuzat că a delapidat 100 de milioane de dolari ale unei bănci
Controversatul afacerist Ilan Șor a fost trimis din nou în judecată de procurorii din Republica Moldova. El este acuzat ...
Procuratura Anticorupţie de la Chişinău a anunţat vineri că a finalizat urmărirea penală şi a trimis în instanţa ...
Consiliul Concurenței analizează preluarea mai multor companii din Spania de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenței analizează preluarea mai multor companii din Spania de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenţei analizează achiziționarea de către Airbus Atlantic, S.A.S. (Franța) a companiilor spaniole Mecanizaciones ...
Bursa de la București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare din luna iulie. Rulajul a sărit de 140 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare din luna iulie. Rulajul a sărit de 140 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor ultima şedinţă din luna iulie, iar valoarea ...