Volksbank România are un nou director la Trezorerie

Theo Buftea a preluat, de la sfârșitul lunii decembrie, conducerea Diviziei Trezorerie din cadrul Volksbank România, se arată într-un comunicat de presă al băncii austriece.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 09:54
Volksbank România are un nou director la Trezorerie

Theo Buftea, 39 de ani, a acumulat peste 20 de ani de experiență în sistemul bancar, se arată în comunicatul de presă. Theo Buftea a plecat de la Bancpost, unde a ocupat poziţia de Director în cadrul Diviziei Piețe Globale. Acesta a mai ocupat şi poziţia de Vicepreşedinte la Citibank Europe, sucursala Bucureşti (2007-2010), şi funcţia de şef serviciu Divizia Piețe Financiare la ABN Amro până în mai 2007.

În cadrul Volksbank România, Theo Buftea va coordona activitățile de vânzări pe segmentul trezorerie, precum și activitățile de management al lichidităților și dealing, se mai arată în comunicat. Timp de doi ani, poziţia de şef al Trezoreriei la Volksbank a fost vacantă.

„Volksbank are planuri foarte amibițioase pentru dezvoltarea pe segmentul corporate și trezorerie pe termen mediu și lung. De aceea, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei”, declară Theo Buftea.

Te-ar mai putea interesa și
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Mercedes-Benz a încheiat o investiție masivă de 1 miliard de euro destinată extinderii și eficientizării fabricii sale din Kecskemet, Ungaria. Recent și rivalii de la BMW au deschis uzina din......
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ...
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru ...
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...