Volkswagen a convenit termenii unui credit punte de 20 de miliarde de euro – surse

Grupul auto german Volkswagen şi o serie de bănci au convenit termenii unui credit punte de 20 de miliarde de euro, care să ajute cel mai mare constructor auto european să facă faţă costurilor scandalului manipulării emisiilor poluante, au declarat miercuri pentru Reuters trei surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - mie, 02 dec. 2015, 13:51
Volkswagen a convenit termenii unui credit punte de 20 de miliarde de euro - surse

Analiştii estimează că Volkswagen va fi nevoit să plătească zeci de miliarde de euro pentru a acoperi amenzile, procesele şi rechemările la service după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Cel mai mare scandal din istoria de 78 de ani a Volkswagen a forţat demisia directorului general, a anulat zeci de miliarde de euro din capitalizarea bursieră a companiei şi a afectat obligaţiunile Volkswagen, crescând costurile de finanţare pentru o companie care în mod tradiţional împrumută bani de pe pieţele de obligaţiuni.

Sursele citate de Reuters susţin că Volkswagen speră ca obligaţiunile sale să revină la niveluri mai normale până în primăvara lui 2016, pentru a putea să emită noi bonduri şi să ramburseze creditul punte.

Între timp, un număr de 13 bănci s-au oferit să acorde fiecare credite în valoare de 1,5 miliarde de euro sau de 2,5 miliarde de euro, sau un total de 29 miliarde de euro. Una dintre surse susţine că Volkswagen va decide vineri cum va împărţi cele 20 de miliarde de euro pe care vrea să le împrumute. Creditul punte are un cupon de 80 de puncte de bază peste nivelul de referinţă pentru băncile care s-au oferit să împrumute 2,5 miliarde de euro sau 70 de puncte de bază peste nivelul de referinţă pentru băncile care au oferit credite de 1,5 miliarde de euro.

Analiştii sunt de părere că asigurarea finanţării ar trimite un semnal puternic investitorilor că Volkswagen rămâne un debitor de încredere după ce marţi agenţia de evaluare Standard & Poor’s a coborât ratingul VW la ‘BBB plus’ de la ‘A minus’, urmând exemplul altor două mari agenţii de evaluare Fitch şi Moody’s.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii din Orientul Mijlociu, iar interdicţia referitoare la......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în primul val de boom imobiliar
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai ...
David Flusberg, unul dintre fondatorii Adama, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în perioada de boom imobiliar ...