Volkswagen a livrat 10,8 milioane autoturisme în 2018 şi mizează pe poziţia de lider mondial

Grupul auto german Volkswagen a anunţat vineri că în 2018 a livrat un număr record de 10,83 milioane autoturisme, în creştere cu 0,9% în ritm anual, ceea ce pune grupul german la egalitate cu alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi în cursa pentru titlul de cel mai mare constructor auto mondial, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 11 ian. 2019, 12:58
Volkswagen a livrat 10,8 milioane autoturisme în 2018 şi mizează pe poziţia de lider mondial

Rivalii Toyota Motor şi Renault-Nissan-Mitsubishi nu au dat încă publicităţii cifrele de vânzări pentru anul trecut, însă în 2017 alianţa franco-japoneză a vândut 10,6 milioane autoturisme, iar în prima jumătate a anului trecut şi-a majorat vânzările până la 5,54 milioane unităţi. De asemenea, luna trecută, Toyota a prognozat că pe parcursul anului 2018 a vândut 10,55 milioane de autoturisme, dar nu a publicat încă cifrele definitive.

În ceea ce priveşte grupul german Volkswagen, acesta a subliniat că marca sa principală VW a livrat 6,24 milioane vehicule anul trecut, în timp ce mărcile sale premium Audi şi Porsche au vândut 1,81 milioane, respectiv 256.000 de vehicule. Conform acestor cifre, Audi este a treia mare marcă de automobile premium după BMW, cu 2,152 milioane autoturisme vândute anul trecut, şi liderul Mercedes-Benz, care a vândut 2,31 milioane autoturisme.

„Suntem foarte mulţumiţi de aceste rezultate excelente. În special în a doua jumătate a anului lucrurile nu au fost uşoare pentru noi”, a spus directorul de vânzări de la Volkswagen, Christian Dahlheim.

Volkswagen a subliniat că disputa comercială cu SUA a afectat climatul de afaceri din China, cea mai importantă piaţă a grupului auto german, în a doua jumătate a anului 2018. Cu toate acestea, Christian Dahlheim, a declarat vineri că se aşteaptă ca cererea pe piaţa chineză să rămână stabilă în 2019, deşi primul trimestru va fi unul dificil.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...