Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, şi l-a numit "un semnal puternic" care arată responsabilitate faţă de industria auto, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 16 oct. 2026, 20:15
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor

„Poziţia comună a Germanii şi Franţei trimite un semnal puternic către Europa şi demonstrează capacitatea sa de a lua decizii”, a afirmat un purtător de cuvânt al Volkswagen.

Deşi încă analizează toate detaliile, Volkswagen vede „flexibilităţi semnificative” care „vor ajuta industria auto să-şi aducă contribuţia la protejarea mediului fără să-i pună în pericol competitivitatea”, a adăugat oficialul VW.

Adresându-s jurnaliştilor la Londra, directorul general al Renault, Francois Provost, a spus: „Evident, Marea Britanie ar trebui să fie parte a schemei „Made in the EU” deoarece este parte a”ecosistemului” auto european”.

Dar, a adăugat Provost, Regatul Unit ar trebui în schimb să-şi modifice reglementările privind vehiculele electric (EV) şi să adopte aceleaşi reglementări ca UE.

„Cele două politici industrial pentru sectorul auto trebuie să fie coerente”, a afirmat Provost.

Comisia Europeană (CE) lucrează la norme de tip „Made in Europe”, care vor include limite privind conţinutul local în vehiculele electrice comercializate în blocul comunitar. Planurile Bruxelles-ului sunt încă în curs de elaborare, dar se preconizează că vor fi introduse chiar de anul viitor.

Germania şi Franţa au ajuns la un acord vineri referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor şi crearea condiţiilor pentru ca Marea Britanie să fie tratată ca un partener de încredere conform reglementărilor ‘Made in the EU’.

Anul trecut, Comisia Europeană a propus ca înmatricularea de maşini noi cu motoare cu ardere internă să fie permisă şi după anul 2035, revenind astfel asupra acordului convenit anterior la nivelul UE privind eliminarea treptată a automobilelor cu motoare pe combustie. Germania a fost cea care a susţinut această modificare.

Un document comun germano-francez propune acum ca producătorii auto să fie obligaţi să îşi reducă emisiile medii cu 90% începând din 2035, fără a fi obligaţi să compenseze restul de 10%. Acest lucru ar permite producătorilor să continue să vândă vehicule noi pe benzină şi motorină, atâta timp cât flotele lor de maşini noi respectă limitele de emisii impuse.

Divizia Toyota din Europa, car vinde maşini în Europa de la fabricile din UE, Marea Britanie, Turcia şi Japonia, a anunţat că includerea partenerilor, cum ar fi Regatul Unit, Canada, Japonia, Cora de Sud şi Turcia ar da blocului comunitar anvergura necesară pentru a concura cu China.

Ministrul Comerţului din Turcia a informat săptămâna aceasta că partenerii de încredere, cum ar fi Turcia, nu ar trebui excluşi.

Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, a afirmat că a subliniat că îmbunătăţirea condiţiilor pentru producătorii auto trebuie să fie însoţită de angajamente clare privind investiţiile în unităţile de producţie şi angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi clare şi cheltuieli pe care statul le poate susţine, în......
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...