Volkswagen mizează în 2026 pe ID.Polo și ID.Cross, dar și pe noi interpretări pentru ID.3 și ID.4

Directorul de vânzări al mărcii Volkswagen, Martin Sander, consideră că la jumătatea lui 2026 vor începe să fie simțite efectele pozitive ale lansării viitoarelor modele ID.Polo și ID.Cross, iar urmașul conceptului ID Every1 va aduce, ulterior, companiei o nouă categorie de clienți.
Robert Stan - lun, 15 dec. 2025, 10:48
Volkswagen mizează în 2026 pe ID.Polo și ID.Cross, dar și pe noi interpretări pentru ID.3 și ID.4

Conform lui Martin Sander, cel care supervizează activitățile de vânzări și marketing ale mărcii Volkswagen din grupul cu același nume, anul 2025 se va încheia cu creșteri importante pentru brand. „Suntem lideri de piață cu o marjă considerabilă și continuăm să creștem. Și credeți-mă când vă spun că vom face tot posibilul pentru a ne apăra această poziție în viitor”, a declarat Sander într-un interviu acordat Automotive News Europe.

Totodată, el estimează că 2026 va fi un an chiar mai bun deoarece „va fi un an cu lansări fără precedent. Vom lansa un nou ID.3, un nou ID.4, precum și două produse complet noi – ID Polo și ID Cross. Deoarece produsele vor ajunge pe piață începând cu mijlocul anului viitor, vom vedea cu adevărat impulsul pe care îl vor aduce în a doua jumătate a lui 2026 și vom simți impactul lor complet în 2027”.

În plus, viitorul ID.Polo își depășește, în opinia oficialului Volkswagen, toți concurenții în puncte-cheie. „Când comparați autonomia, viteza de încărcare, spațiul interior, spațiul pentru bagaje, indiferent unde vă uitați, ID.Polo are cifre mai bune decât concurența principală. Prețul de pornire va fi de aproximativ 25.000 de euro, ceea ce plasează mașina într-o zonă importantă a pieței. Și vom folosi un nume «iconic», care ne va permite să continuăm povestea de succes a Polo, un model de top în Europa de peste 50 de ani”.

Cum electricul ID.Polo va fi comercializat în paralel cu „clasicul” Polo și asta ar putea crea confuzie, Martin Sander a explicat că „mașinile au același nume și sunt similare în ceea ce privește dimensiunile exterioare și designul, dar, dacă le privești mai atent, vei observa că sunt mult mai mult decât un Polo «tradițional». ID. Polo oferă performanțe ridicate și o accelerație uimitoare, un spațiu interior generos și o calitate a materialelor și a construcției care îl diferențiază de restul mașinilor din clasa sa”.

Șeful vânzărilor Volkswagen consideră că ID.Polo „va schimba regulile jocului”, deoarece, va fi un produs „foarte competitiv la un preț pe care nu l-am acoperit până acum. Cu ID.Polo și, apoi, cu ID.Cross, ne vom adresa unui segment important de piață și unui nou grup țintă. Potențialul este uriaș”.

Marca germană va continua lansările de modelele electrice cu prețuri accesibile și după intrarea pe piață a lui ID.Polo în 2026. „ID Every1 este următorul pas logic după familia de mașini urbane electrice. ID Every1 va face mobilitatea electrică accesibilă unui număr și mai mare de clienți. Și completează portofoliul nostru de produse electrice. Cu un preț de pornire de aproximativ 20.000 de euro, va încuraja mai multe grupuri de clienți să adopte mobilitatea electrică. Iar oferirea unui astfel de automobil, cu o tehnologie de ultimă generație, este tipică pentru Volkswagen”, a declarat Sander.

El a ținut să menționeze că, deși urmașul conceptului ID Every1 va fi primul vehicul definit de software lansat de Volkswagen în Europa, marca preferă să vorbească „despre vehiculul definit de client, nu despre vehiculul definit de software. Indiferent dacă clientul acestui automobil este unul privat sau unul de flotă dorim să le oferim caracteristici speciale care să răspundă nevoilor lor individuale. Funcțiile și dezvoltarea software-ului nostru sunt rezultatul cazurilor de utilizare pe care le observăm când analizăm comportamentul clienților”.

Miza pe flote

Martin Sander a explicat că marca sa își menține strategia de a atrage cât mai mulți clienți care achiziționează nu una, cui mai multe mașini odată, așa-numitele vânzări de flote.

„Strategia este foarte simplă și s-a dovedit eficientă. În primul rând, trebuie să înțelegem nevoile clienților astfel încât să le putem livra mașinile pe care le așteaptă de la noi. Iar în al doilea rând trebuie să ne înțelegem concurenții astfel încât să putem avea în mod constant performanțe mai bune decât ei. Este adevărat că piața este mai aglomerată și mai competitivă ca niciodată. Dar, în ansamblu, clienții recunosc eforturile noastre. Acest lucru se reflectă în creșterea puternică a cotei noastre de piață în Europa în acest an și în creșterea vânzărilor cu 6% în ciuda concurenței puternice. Prin rețeaua noastră puternică de dealeri și rețeaua națională de vânzări avem o relație foarte strânsă cu clienții noștri de flote”, a explicat oficialul Volkswagen adăugând și că „până în prezent piața BEV din Europa a fost dominată de clienții cu flote auto. Chiar și la începutul acestui an majoritatea afacerilor proveneau de la flote. În ultima jumătate de an, însă, am observat o creștere remarcabilă a cererii din partea clienților privați. Cred că asistăm la o schimbare, deoarece acum există mai multe vehicule electrice pe piață”.

„Nu mă surprinde faptul că tot mai mulți clienți privați ajung în prezent la concluzia «Voi cumpăra primul meu vehicul electric». Sunt convins că această tendință se va accelera odată cu lansarea modelului ID.Polo, deoarece, din punct de vedere al prețului și al utilizării, acesta va fi foarte atractiv pentru cumpărătorii privați”, a mai declarat Sander.

Până la estimatele rezultate pozitive din a doua jumătate a lui 2026, marca Volkswagen trebuie să reziste pe piață cu o marjă operațională de doar 2,3%, puternic influențată de factori care nu au fost prevăzuți la începutul anului – creșterea taxelor din SUA și costurile suplimentare de restructurare.

„Dacă am exclude aceste efecte, marja operațională ar fi de 4%, ceea ce este în conformitate cu aspirația noastră inițială. Și, în ansamblu, suntem pe cale să realizăm ceea ce am promis pentru acest an. Pentru 2026 avem planuri solide pentru a îmbunătăți și mai mult profitabilitatea mărcii”, a încheiat Martin Sander.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia înregistrează progrese semnificative în reducerea deficitului de încasare a TVA
Grecia înregistrează progrese semnificative în reducerea deficitului de încasare a TVA
Grecia a înregistrat progrese semnificative în colectarea taxei pe valoarea adăugată (TVA), conform unui raport al Autorităţii independente pentru veniturile publice (AADE), informează......
Două hoteluri de pe litoral, scoase la licitație în 2026
Două hoteluri de pe litoral, scoase la licitație în 2026
THR Marea Neagră organizează anul viitor licitații pentru vânzarea a două hoteluri de pe litoral.
Cuza, Natanticu și Cristian Șorea au deschis al doilea restaurant Copt de Fericire și vor să se extindă național și internațional
Cuza, Natanticu și Cristian Șorea au deschis al doilea restaurant Copt de Fericire și vor să se extindă național și ...
Adrian Popescu, cunoscut publicului larg drept Cuza din trupa Noaptea Târziu, de la matinalul Antena 1 și de la RadioZu, ...
Cel mai scăzut profit trimestrial începând din 2009 şi până acum, pentru producătorii auto din Germania
Cel mai scăzut profit trimestrial începând din 2009 şi până acum, pentru producătorii auto din Germania
Producătorii auto din Germania s-au confruntat în trimestrul trei din 2025 cu cele mai severe dificultăţi de la criza ...