Volkswagen recheamă la service peste 1,8 milioane de autovehicule vândute în China

Economica.net
04 09. 2017
volkswagen_44565778898_60094300_40644500

Vehiculele vizate de această rechemare sunt în număr de aproximativ 859.000 model Magotan, produse în China în perioada 2007-2014, aproximativ 810.000 model Passat, produse în China în perioada 2011-2015, precum şi o serie de modele Magotan şi Volkswagen CC importate.

Autoritatea de Control al Calităţii din China a informat că supraîncălzirea şi presiunea mecanică ar putea provoca defectarea anumitor componente electronice ale pompei de combustibil, ceea ce ar putea duce la oprirea motorului.

Cele trei companii vor înlocui gratuit pompa de combustibil, iar acţiunea de rechemare la service va începe pe data de 25 decembrie. Proprietarii vehiculelor vizate vor fi informaţi de această rechemare printr-un mesaj pe mail.

Deocamdată nu este clar dacă această operaţiune are legătură cu o rechemare la service anunţată anterior. Săptămâna trecută, 281.000 de vehicule modelele Volkswagen CC şi Pasat, care au fost vândute pe piaţa din SUA, au fost chemate în service pentru remedierea unei defecţiuni la pompele de combustibil.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.