Volkswagen şi Ford vor anunţa săptămâna viitoare extinderea alianţei lor – Reuters

Volkswagen AG şi Ford Motor vor anunţa săptămâna viitoare o alianţă mai extinsă, care va merge dincolo de cooperarea în domeniul vehiculelor comerciale, o decizie prin care cei doi producători auto vor să economisească miliarde de dolari într-un moment în care dezvoltă noi tehnologii, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - joi, 10 ian. 2019, 13:18
Volkswagen şi Ford vor anunţa săptămâna viitoare extinderea alianţei lor - Reuters

Informaţiile privind alianţa extinsă dintre cele două companii auto vin după ce joi Ford a anunţat că va elimina „mai multe mii” de locuri de muncă, va ieşi de pe pieţele neprofitabile şi va înceta să mai producă vehicule care îi provoacă pierderi, precum C-Max, totul în conformitate cu un plan de relansare al cărui obiectiv este atingerea unei marje operaţionale de 6% în Europa.

„O alianţă globală urmează să fie anunţată” marţea viitoare, în timpul Salonului auto de la Detroit (care se desfăşoară în perioada 14 – 27 ianuarie), susţine una dintre surse.

Obiectivul alianţei încă este negociat şi continuă negocierile în domeniul vehiculelor electrice şi autonome. „Discuţiile merg bine”, adaugă o altă sursă. Potrivit sursei, cei doi producători auto vor include în alianţă o clauză privind investiţii comune în domeniul tehnologiei autonome.

Preşedintele Ford pentru pieţele globale, Jim Farley, le-a spus jurnaliştilor că nu are nicio ştire să le împărtăşească privind stadiul negocierilor cu VW, dar „ele progresează bine”.

„Vedem o valoare reală în colaborarea dintre Volkswagen şi Ford. Discuţiile se derulează pe teme specifice”, a declarat Farley.

Reprezentanţii VW nu au comentat informaţia.

Miercuri, acţiunile Ford au urcat cu 3,9%, la 8,70 dolari, în timp ce titlurile VW au înregistrat un avans de 2,4%, la 146,48
euro.

Conform analiştilor, propusa alianţă dintre Volkswagen şi Ford arată că zilele producătorilor individuali de automobile sunt numărate deoarece tarifele vamale, noua tehnologie şi reglementările mai dure privind emisiile fragmentează pieţele care erau odată globale.

Astfel de alianţe ar putea reprezenta îndeplinirea previziunii din 2015 a fostului şef al Fiat, Sergio Marchionne, referitoare la o nouă eră de consolidare a industriei auto.

Firmele care s-au bazat în trecut pe un singur vehicul, cu putere de atracţie la nivel mondial pentru reducerea costurilor, caută acum să beneficieze de avantajele de pe anumite segmente ale pieţei, cum ar fi SUV-urile hibride, camionetele din America de Nord sau maşinile de oraş din Europa.

Trecerea la vehicule electrice şi autonome şi războiul comercial pe plan global i-a forţat pe producătorii auto să construiască fabrici separate pentru Europa, SUA şi China.

De mult timp producătorii auto îşi doresc să poată urma idealului lui Henry Ford de a folosi o unică linie de producţie pentru a furniza maşini pe toate pieţele mondiale, la cel mai mic cost posibil.

Ei văd ca potenţiale surse de reducere a costurilor standardizarea unor tehnologii, în special motoarele şi platformele pe care sunt produse vehiculele.

„Reducerile de costuri contează în producţia de maşini. În teorie poţi menţine costurile scăzute prin reducerea costurilor cu liniile de producţie dar trebuie să faci produsul în diferite părţi ale lumii, ceea ce implică alte costuri cu liniile de producţie”, a declarat pentru Reuters Carl-Peter Forster, veteran al industriei auto şi în prezent director al grupului suedez Volvo Cars.

Ford şi VW nu încearcă să fuzioneze ci să-şi reducă costurile unindu-şi forţele şi tehnologiile pe pieţele auto pe care întâmpină probleme dar nu vor să se retragă.

Forster, care a refuzat să comenteze posibila alianţă dintre Ford şi VW, a apreciat că un parteneriat care se concentrează pe un anumit subiect poate funcţiona mai bine decât alianţele formale.

Conform planului strategic pe zece ani iniţiat de directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, compania germană ar putea extinde alianţele cu firmele rivale pentru a reduce costurile dezvoltării vehiculelor electrice şi autonome, dar şi pentru alte tipuri de maşini.

Directorul general al Ford, Jim Hackett, declara recent că producătorul auto american este deschis la investiţii companiilor auto şi altor firme în divizia sa de vehicule autonome, dar a atras atenţia că extinderea parteneriatului cu grupul german Volkswagen AG este „un dans delicat”.

Volkswagen şi Ford sunt presaţi să lanseze mai multe vehicule electrice în Europa, unde normele de poluare sunt înăsprite după scandalul Dieselgate, în care a fost implicat VW. Recent, directorul financiar de la Volkswagen, Frank Witter, a declarat că producătorul german este deschis la ideea de a încheia alianţe cu alte companii, în special în domeniul automobilelor autonome.

Volkswagen şi Ford sunt deja parte a unui joint-venture, denumit IONITY, din care mai fac parte rivalii BMW şi Daimler, pentru a dezvolta o reţea de staţii de încărcare ultra-rapide în Europa. De asemenea, în luna iulie a acestui an, Ford a creat o divizie separată, cu o valoare de 4 miliarde de dolari, care să regrupeze operaţiunile sale din domeniul vehiculelor autonome şi, totodată, a demarat căutarea de investitori externi pentru această divizie.

Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Pensia medie lunară în România a ajuns la 2.113 lei, în 2023
INS: Pensia medie lunară în România a ajuns la 2.113 lei, în 2023
Pensia medie lunară a crescut cu 13,9%, în 2023, comparativ cu anul precedent, până la valoarea de 2.113 lei, a anunţat, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS)....
Grupul Agricover a ajuns la un profit net de 44,1 miloane de lei anul trecut și a decis să acorde dividende începând din acest an
Grupul Agricover a ajuns la un profit net de 44,1 miloane de lei anul trecut și a decis să acorde dividende începând ...
Agricover Holding, un grup de companii care activează în sectorul de agribusiness european, lider de piață în România, ...
Scotty The AI își face intrarea pe MEXC cu o creștere de preț de 33% (P)
Scotty The AI își face intrarea pe MEXC cu o creștere de preț de 33% (P)
La momentul redactării acestui articol, moneda meme nou apărută în spațiul crypto, Scotty the AI, a avut un debut surprinzător ...
Explozie la rafinăria Petromidia. Ce spun oficialii Rompetrol (KMG Internaţional)
Explozie la rafinăria Petromidia. Ce spun oficialii Rompetrol (KMG Internaţional)
O explozie a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Explozia nu a fost ...