Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 7% în primele 11 luni din 2018 – INS

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în serie brută, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut cu 7% în primele 11 luni ale anului trecut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate luni.
Economica.net - mar, 07 ian. 2020, 09:27
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 7% în primele 11 luni din 2018 - INS

Creşterea volumului cifrei de afaceri în această perioadă a avut loc datorită majorării vânzărilor de produse nealimentare (+8,5%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+6,6%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,6%).

În aceeaşi perioadă, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 7% comparativ cu perioada similară din 2017 datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+8,7%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+6,7%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,2%).

În luna noiembrie 2019, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut, comparativ cu luna precedentă, pe ansamblu cu 2% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+11,4%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,4%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 11,1%.

În noiembrie 2019, comparativ cu luna anterioară, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut pe ansamblu cu 0,8% datorită majorărilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,3%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,7%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2019, comparativ cu luna noiembrie 2018, a înregistrat o creştere cu 6,5% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+8,5%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,0%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,8%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2019, comparativ cu luna noiembrie 2018 a înregistrat o creştere cu 6,2% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+7,6%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,7%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,2%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...