Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele opt luni cu 4,9%

Economica.net
08 10. 2012
constructii_blocuri_65798_16418300

„Pe elemente de structură, la lucrările de construcţii noi volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 13,5%. S-au înregistrat scăderi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-11,0%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-7,5%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 15,3%, respectiv cu 7,9%. La construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 17,6%”, se arată într-un comunicat al INS.

În august volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a crescut faţă de iulie cu 8,3%. Lucrările de reparaţii capitale au urcat cu 18,5%, cele de construcţii noi cu 8,7%, iar lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 0,9%. Pe obiecte de construcţii au avut loc scăderi la clădirile rezidenţiale, cu 8,6%, şi la clădirile nerezidenţiale, cu 2,1%. Construcţiile inginereşti au crescut cu 16,9%.

Faţă de august 2011 volumul lucrărilor de construcţii a avansat în august cu 5,1%.