Volvo pariază totul pe automobile autonome. Vrea să înlocuiască şoferii cu un computer în 7 ani

Producătorul suedez de automobile Volvo, aflat pe pierdere, cu vânzări în scădere abruptă, îşi pariază supravieţuirea pe dezvoltarea unei maşini autonome, care nu are nevoie de şofer, sperând că poate aduce primul model pe piaţă peste şapte ani, potrivit Wall Street Journal.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 09:38
Volvo pariază totul pe automobile autonome. Vrea să înlocuiască şoferii cu un computer în 7 ani

Cu o tradiţie de 85 de ani, Volvo a fost grav afectată de criza financiară mondială de acum patru ani, compania fiind preluată în 2010 de grupul chinez Zhejiang Geely Holding, pentru 1,3 miliarde de dolari.

Cu pierderi masive şi vânzări de numai 436.000 autoturisme în 2011, Volvo vrea să lanseze peste doar şapte ani un automobil care se conduce singur în condiţii siguranţă, cu garanţia că pasagerii nu vor fi răniţi.

„Viziunea noastră este ca, în anul 2020, nimeni să nu fie omorât sau rănit dacă este într-un Volvo”, a declarat Anders Eugensson, director pentru afaceri cu statul în cadrul Volvo, citat de Wall Street Journal.

Volvo pariază pe creşterea cererii pentru funcţia de pilot automat la autoturisme, precum şi pe noile tehnologii care pot elimina probabilitatea unei erori de condus.

Compania nu a precizat investiţiile necesare pentru dezvoltarea noii tehnologii, finanţată parţial de Uniunea Europeană. Proiectul este în dezvoltare de şapte ani la mai mulţi parteneri ai Volvo.

Producătorul suedez pregăteşte pentru 2014 lansarea unui prim lot de automobile autonome, limitate însă la 50 kilometri pe oră cu funcţia de condus fără şofer activată.

Viteza limitată reflectă aşteptările companiei că funcţia va fi iniţial utilizată cu preponderenţă în condiţii de trafic greu. Compania pregăteşte extinderea tehnologiei la viteze mai mari şi condiţii de drum lung.

Volvo a precizat că prototipurile au mers cale de câteva mii de kilometri în timpul testelor efectuate pe drumuri publice din Spania şi în poligoanele din Suedia.

„Suntem convinşi că acesta este viitorul şi vrem să ajungem primii acolo”, a declarat Marcus Rothoff, şeful departamentului de asistenţă la condus în cadrul Volvo.

Proiectul trebuie să depăşească numeroase obstacole, de la finanţare şi reglementare la probleme de răspundere a şoferului în caz de accident sau garantarea siguranţei şi fiabilităţii sistemelor de pilot automat la autoturisme. De asemenea, compania pariază că şofeiri sunt pregătiţi să renunţe la volan în favoarea unui computer.

Volvo s-a identificat timp de câteva zeci de ani cu siguranţa automobilelor, iar dezvoltarea unei maşini autonome ar putea restabili compania ca lider în această zonă.

Din punct de vedere al tehnologiei, proiectul Volvo este similar cu sisteme dezvoltate anterior de Google şi General Motors. Autoturismele se ghidează printr-o reţea de camere video, lasere şi senzori care monitorizează drumul şi împrejurimile. La interior vor fi implementate tehnologii care observă comportamentul conducătorului auto, inclusiv dacă acesta este atent sau manifestă semne de oboseală.

Compania susţine că „ingredientul cheie” este echiparea automobilelor cu internet wireless. Astfel, toate maşinile aflate pe un segment de drum sau într-o zonă pot comunica rapid într-o reţea, adaptându-se la mişcările şi intenţiile participanţilor la trafic.

Te-ar mai putea interesa și
Antibiotice Iași continuă să exporte substanțial și majorează investițiile. Veniturile la intern scad din cauza inflației în creștere-Rezultate 9 luni 2025
Antibiotice Iași continuă să exporte substanțial și majorează investițiile. Veniturile la intern scad din cauza inflației ...
Antibiotice Iași (simbol ATB), a publicat la BVB rezultate din primele nouă luni ale acestui an. Pe fondul inflației în creștere, veniturile companiei la intern au scăzut, iar cele din......
Ministerul Finanțelor a împrumutat 500 de milioane de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanțelor a împrumutat 500 de milioane de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de ...
AQUILA raportează o creștere a veniturilor de 17% în primele nouă luni din 2025, până la aproximativ 2,5 miliarde lei. Profitul net însă a scăzut
AQUILA raportează o creștere a veniturilor de 17% în primele nouă luni din 2025, până la aproximativ 2,5 miliarde lei. ...
AQUILA, unul dintre cei mai mari jucători din sectorul distribuției de bunuri de larg consum din România și regiune, ...
Concesia obținută de Viktor Orban de la Trump ca Ungaria să fie exceptată de sancțiunile impuse gazelor și petrolului rusești vor fi menținute doar cât cei doi vor rămâne în funcții
Concesia obținută de Viktor Orban de la Trump ca Ungaria să fie exceptată de sancțiunile impuse gazelor și petrolului ...
Exceptarea obţinută de Ungaria de la sancţiunile SUA (privind achiziţiile de gaze ruseşti) va rămâne în vigoare atât ...