Volvo Trucks anunță comercializarea unui camion electric cu autonomie de 600 km în a doua jumătate a lui 2025

Volvo Trucks va lansa o versiune cu autonomie extinsă a camionului său electric FH Electric, capabilă să parcurgă o distanţă de până la 600 de kilometri cu o singură încărcare.
Robert Stan - mar, 03 sept. 2024, 12:55
Volvo Trucks anunță comercializarea unui camion electric cu autonomie de 600 km în a doua jumătate a lui 2025

Conform oficialilor mărcii, noul model de camion electric, care ar urma să apară pe piaţă în a doua jumătate a anului 2025, se adresează clienţilor care au nevoie să transporte marfă pe distanţe lungi prin maximizarea spaţiului ocupat de baterii şi îmbunătăţirea performanţelor sistemului software al camionului.

Volvo Trucks, actor important pe piaţa camioanelor electrice, a precizat că va utiliza o nouă tehnologie care combină motorul, cutia de viteze şi puntea motoare într-o singură unitate, ceea ce reduce masa vehiculului și crește autonomia.

Jan Hjelmgren, directorul de calitate al Volvo Trucks, a declarat că firma sa a decis să îşi majoreze investiţiile în roiecte „verzi”, dar noile decizii ale politicienilor din întreaga lume vor fi cruciale pentru adoptarea pe scară largă a vehiculelor fără emisii.

„Noua navă amiral electrică va fi o completare excelentă a gamei noastre de camioane electrice și va permite transportul fără emisii pe distanțe mai lungi. Va fi o soluție excelentă pentru companiile de transport cu un kilometraj anual ridicat al camioanelor lor și cu un angajament puternic de a reduce CO2”, a declarat și Roger Alm, președintele Volvo Trucks.

Piaţa de camioane grele din Europa este aşteptată să încetinească în acest an, după trei ani de cerere crescută, care anul trecut au generat cele mai mari livrări din ultimii 15 ani. În paralel, vehiculele electrice pe baterie pierd teren în Europa din cauza lipsei de consecvenţă a politicilor de mediu şi a subvenţiilor insuficiente.

„Sectorul transporturilor reprezintă 7% din emisiile globale de carbon. Camioanele electrice cu baterii sunt instrumente importante pentru reducerea amprentei climatice. Pe lângă câștigurile importante pentru mediu pe care le aduc camioanele electrice, acestea oferă șoferilor un mediu de lucru mult mai bun, cu niveluri mult mai scăzute de zgomot și vibrații”, a explicat Roger Alm.

La finele lui 2023, camioanele electrice erau semnificativ mai scumpe decât cele cu motoare alimentate cu motorină, preţurile variind între 250.000 şi 400.000 de euro.

Luna trecută, Volvo Trucks a anunţat că a ales oraşul Monterrey din Mexic drept locaţie pentru noua sa uzină de camioane, în valoare de 700 milioane de dolari, care ar urma să înceapă producţia în 2026. Viitoarea uzină va juca un rol crucial în susţinerea strategiei de creştere a Volvo Trucks în America de Nord, prin furnizarea capacităţilor industriale necesare pentru a răspunde la cererea crescută.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...