Volvo va construi o uzină în SUA pentru a-şi relansa vânzările

Economica.net
30 03. 2015
volvo_badge_14483700

Volvo este în discuţii avansate cu mai multe state americane şi va anunţa locaţia selectată în câteva săptămâni, a precizat directorul general de la Volvo, Hakan Samuelsson. Producţia la noua uzină ar urma să demareze în 2018.

‘Volvo Cars nu poate pretinde că este un producător auto mondial fără o prezenţă industrială în SUA. Astăzi am devenit acest lucru. SUA sunt cruciale pentru transformarea noastră globală, iar anunţul de astăzi demonstrează clar că Volvo intenţionează să rămână pe piaţa din SUA’, a declarat Hakan Samuelsson.

Noua uzină va deservi atât piele de export cât şi SUA, unde Volvo vrea să revină la vânzări anuale de 100.000 de unităţi. Anul trecut, Volvo a vândut mai puţin de 60.000 de vehicule pe piaţa din SUA. Ultimul an când vânzările sale au trecut de 100.000 de unităţi a fost în 2007, când a livrat 106.123 de vehicule în SUA, scrie Agerpres.

Decizia celor de la Volvo vine după ce mai mulţi alţi constructori auto au decis să-şi construiască uzine de asamblare în Mexic, unde costurile cu mâna de lucru sunt mult mai mici decât în SUA. Hakan Samuelsson a dezvăluit că Volvo a luat în considerare Mexicul, însă beneficiile venite de pe urma construirii de autovehicule pe cea mai profitabilă piaţă din lume au înclinat balanţa în favoarea SUA.

Volvo Cars, companie cumpărată de conglomeratul chinez Zhejiang Geely Holding în 2010, a vândut anul trecut un număr record de aproape 466.000 de vehicule, în creştere cu 8,9%, graţie vânzărilor de pe pieţele din China şi Europa Occidentală. În schimb, vânzările de pe piaţa din SUA au scăzut cu 8% până la 56.000 de vehicule.