Von der Leyen propune taxarea importurilor de cereale din Rusia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi impunerea de taxe vamale la cerealele importate din Rusia, care sunt în prezent scutite, spre nemulţumirea fermierilor din UE, transmite AFP.
AGERPRES - vin, 22 mart. 2024, 08:40
Von der Leyen propune taxarea importurilor de cereale din Rusia

„Am pregătit o propunere de creştere a taxelor vamale la importurile de cereale, oleaginoase şi produse derivate din Rusia şi Belarus. Acest lucru va împiedica cerealele ruseşti să destabilizeze piaţa europeană pentru aceste produse”, a declarat Von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă, la sfârşitul primei zile a unui summit al şefilor de stat şi de guvern din UE de la Bruxelles.

Această măsură va priva Rusia de veniturile din aceste exporturi şi „va asigura că exporturile ilegale de cereale ucrainene furate de Rusia nu vor pătrunde pe piaţa UE”, a subliniat preşedinta Comisiei.

Această propunere are loc pe fundalul unei mişcări de furie în rândul fermierilor din întreaga Europă.

Ea va trebui să fie ratificată de o majoritate calificată a statelor membre, adică de cel puţin 15 ţări reprezentând 65% din populaţia UE.

Conform regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), produsele agricole ruseşti sunt până în prezent scutite de taxe vamale în UE.

În diferitele seturi de sancţiuni adoptate împotriva Moscovei după invazia Ucrainei în februarie 2022, europenii au avut grijă să nu vizeze sectorul agricol sau îngrăşămintele. Se temeau de destabilizarea comerţului cu cereale în întreaga lume şi de slăbirea securităţii alimentare a ţărilor terţe din Asia şi Africa, foarte dependente de puterea agricolă rusă.

Dar această deschidere către importurile ruseşti irită Kievul.”Remarcăm că, din păcate, accesul Rusiei la piaţa agricolă europeană rămâne nelimitat”, a deplâns situaţia preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, joi, în timpul unei videoconferinţe cu cei 27.

Cehia, Polonia şi cele trei state baltice cer chiar interzicerea completă a importurilor de cereale din Rusia şi Belarus. Luna trecută, Letonia a interzis deja importul de produse alimentare din Rusia şi Belarus.

Cu toate acestea, cultivatorii de cereale europeni, în special în Franţa, sunt îngrijoraţi de faptul că Rusia contribuie la scădere preţurilor mondiale şi perturbă balanţa comercială. Încurajată de dificultăţile Kievului în a-şi livra cereale şi oleaginoase, Moscova a lansat, de fapt, o vastă ofensivă comercială în Africa şi Orientul Mijlociu.

Te-ar mai putea interesa și
România se pregăteşte pentru o nouă ieşire pe pieţe internaţionale după prima rectificare bugetară. Ce spune Nazare
România se pregăteşte pentru o nouă ieşire pe pieţe internaţionale după prima rectificare bugetară. Ce spune Nazare
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe pieţele internaţionale, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că ţara este......
Ieftinire la benzinăriile din România, azi. A scăzut prețul benzinei
Ieftinire la benzinăriile din România, azi. A scăzut prețul benzinei
Prețul benzinei a scăzut în acastă după-amiază în majoritatea lanțurilor mari de benzinării din România, potrivit ...
Care sunt principalele riscuri pentru ţinta de 6,25% la deficitul bugetar în 2026 – opinie Consiliul Fiscal
Care sunt principalele riscuri pentru ţinta de 6,25% la deficitul bugetar în 2026 – opinie Consiliul Fiscal
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ţinta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbţia fondurilor ...
Europenii nu vor participa direct la noile discuţii Rusia-Ucraina mediate de SUA în EAU – Kremlin
Europenii nu vor participa direct la noile discuţii Rusia-Ucraina mediate de SUA în EAU – Kremlin
Oficiali europeni ar putea fi prezenţi la Abu Dhabi luna viitoare la noua serie de negocieri dintre Rusia şi Ucraina mediate ...