Vorbitorii de limba română, pe locul 8 în lume ca ţintă a mesajelor spam

Marea majoritate a mesajelor spam (mesaje promoţionale nesolicitate) sunt în limba engleză, în timp ce limba română este pe locul 8 în lume, cu 1% din mesajele spam transmise pe internet, potrivit unui raport realizat de Cisco.
Economica.net - lun, 04 mart. 2013, 13:57
Vorbitorii de limba română, pe locul 8 în lume ca ţintă a mesajelor spam

Astfel, 79% din mesajele spam care au circulat anul trecut pe internet au fost în limba engleză, urmată de limba rusă (5%), catalană (3%), japoneză (3%), daneză (2%), respectiv germană, franceză, română, spaniolă şi chineză (1% fiecare), potrivit raportului anual privind securitatea informatică publicat de Cisco.

Cele mai multe mesaje spam au provenit în 2012 din India (12,3%), urmată de Statele Unite (11,3%), care au urcat de locul 6 în 2011 până pe poziţia a doua ca ţară de origine. Pe locul al treilea este Coreea de Sud, cu 4,6% din mesajele spam, urmată de China (4,19%), Vietnam (4%), Rusia (3,8%), Brazilia (3,6%), Arabia Saudită (3,6%), Taiwan (2,9%) şi Polonia (2,7%).

Spammerii iau măsuri pentru a asigura că mesajele lor au un impact cât mai mare cu eforturi minime: volumul mesajelor spam este cu 25% mai redus în weekend decât în timpul săptămânii, respectiv cu 10% mai mare marţea şi miercurea, potrivit studiului Cisco.

Strategia creatorilor de mesaje spam devine tot mai elaborată de la an la an. În 2012, spammerii au desfăşurat campanii atent puse la punct, dezvoltate în jurul a diverse evenimente de interes internaţional, precum furtuna Sandy.

Majoritatea spammerilor creează mesaje în limba care le asigură cea mai mare expunere, ţintind populaţia care utilizează regulat email-ul. Astfel a apărut un decalaj vizibil între limbile vorbite în ţările de origine ale mesajelor spam şi limbile întâlnite predominant în aceste mesaje. Niciunul dintre dialectele vorbite în India nu a intrat în top 10, situaţie întâlnită şi în cazul Coreei, Vietnamului şi Chinei.

Studiul Cisco relevă totodată că 3% din mesajele spam au ataşamente, faţă de 25% pentru email-ul valid, însă fişierele ataşate mesajelor nedorite sunt în medie cu 18% mai mari.

Mesajele spam sunt în continuare un instrument pentru răspândirea de malware, însă spammerii preferă link-urile, încercând să convingă utilizatorii să viziteze site-uri cu conţinut dubios.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...