Vosganian: Oltchim este îndatorat până peste gât. A ipotecat bordurile din faţa sediului

Economica.net
03 03. 2013
oltchim_41634700

„Păstrarea în funcţiune a Oltchim mă obligă a păstra miza Arpechim. Am făcut o revizuire a tuturor ipotecilor. Oltchim, pe lângă faptul că este îndatorat până peste gât, este ipotecat complet, inclusiv bordurile şi panselele din faţa sediului. Am luat toate ipotecile şi am dorit să văd la care din ele există un dezechilibru între creanţă şi valoarea ipotecii. Am identificat câteva zeci de milioane de euro de ipoteci ce pot fi renegociate. Şi le-am renegociat astfel încât posibilii parteneri au fost de acord să ne cedeze ipotecile, care sunt pe Arpechim. În situaţia în care Arpechim nu mai are viitor, eu nu mai am nicio şansă să merg la bănci şi să cer bani în contul garanţiei. Pentru mine, un mesaj pozitiv din partea OMV Petrom este fundamental”, a spus ministrul Economiei la emisiunea „După 20 de ani” de la ProTV.

Vosganian a precizat că a discutat cu directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, şi a obţinut garanţia că orice formulă de privatizare a Oltchim va fi o formulă integrată Oltchim-platforma de petrochimie.

‘Arpechim va fi ţinută într-o formulă integră din punct de vedere fizic şi funcţional până când noi vom face oferta de privatizare a Oltchim’, a afirmat oficialul Ministerului Economiei.

Potrivit lui Vosganian, există şapte oferte pentru Oltchim, trei producători externi, trei producători interni şi doi traderi, cu care nu s-a început un dialog concret.

În pofida scepticismului Fondului Monetar Internaţional, Vosganian rămâne optimist în privinţa Oltchim, despre care susţine că ar fi competitivă, dacă nu ar exista contextul financiar nefavorabil.

Ca orizont de timp pentru clarificarea situaţiei combinatului, ministrul Economiei a menţionat că în următoarele două luni va fi ameliorată situaţia funcţională a combinatului, în şase luni va fi clarificată situaţia juridică, dacă societatea este privatizabilă sau nu, iar până la sfârşitul anului ar urma ca Oltchim să înceapă să îşi îmbunătăţească situaţia financiară