Vrancart primește ajutor de stat de 40 de milioane de lei, parte dintr-o investiție de 17 milioane de euro

Vrancart, unul dintre cei mai mari producători de hârtie igienică, carton ondulat şi ambalaje din carton din România, va primi un ajutor de stat în valoare maximă de 40 de milioane de lei, a anunțat compania la Bursa de la București. 
Andrada Ghira - lun, 11 ian. 2021, 07:16
Vrancart primește ajutor de stat de 40 de milioane de lei, parte dintr-o investiție de 17 milioane de euro

Producătorul de hârtie igienică Vrancart a anunțat că Ministerul Finanțelor a aprobat la sfârșitul anului 2020 un acord de finanțare pentru o valoare maximă de 40 de milioane de lei pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, pentru societatea Vrancart Recycling S.R.L., societate la care Vrancart S.A. este unic acţionar. 

Pentru acest an, compania și-a planificat o investiție de tip „green field”, în valoare totală de 17 milioane de euro, din care 8,5 milioane de euro reprezintă ajutor de stat, a anunțat ulterior compania printr-un comunicat de presă. 

„Investiția Vrancart va avea un impact major în comunitatea locală, prin crearea de locuri de muncă (atât în cadrul facilității de producție, cât și în zona colaboratorilor și societăților furnizoare), dar mai ales prin creșterea capacității de colectare și prelucrare a deșeurilor în cadrul strategiei naționale de reciclare, în acord cu cerințele și normele europene”, a declarat Ionel Marian Ciucioi, director general și Președinte al Consiliului de Administrație Vrancart S.A.

Investiția va fi amplasată în Adjud, pe platforma industrială a Vrancart S.A. și va presupune o perioadă de implementare de 2 ani, angajarea unui număr suplimentar de 164 de persoane și o cifră de afaceri anuală estimată la 8,5 milioane de euro. 

Vrancart Recycling va beneficia de sinergiile din interiorul grupului care deține, pe lângă capacitățile de reciclare hârtie și carton, și cea mai extinsă rețea de centre de colectare deșeuri din România (20 centre de colectare în 17 orașe) prin care a colectat, în 2020, peste 140.000 tone de deșeuri reciclabile. 

Compania a mai anunțat că tot la sfârșitul anului trecut a înfiinţată societatea Ecorep Group S.A., societate care are ca obiect de activitate implementarea obligaţiilor privind răspunderea extinsă a producătorului (O.I.R.E.P.), la care societatea Vrancart este actionar majoritar, alături de actionarii Rom Paper S.R.L., Dededman S.R.L., SOMPLAST S.A. și I.A.M.U. S.A.

Vrancart este deținută de SIF Banat – Crişana și a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri netă de 300,78 de milioane de lei, în creştere modestă faţă de anul 2018 plasând astfel companie pe primul loc în topul firmelor din județul Vrancea cu cea mai mare cifră de afaceri. 

Frații Adrian și Dragoș Pavăl dețin 16,9% din Vrancart prin Pavăl Holding. 

CITEȘTE ȘI Lista firmelor cu cele mai mari afaceri în judeţele în care sunt înregistrate – investitorii străini domină clasamentul – analiză

Te-ar mai putea interesa și
Grupul MOL – Profit de 1,25 miliarde de dolari, înainte de impozitare, în trimestrul 3 din 2026
Grupul MOL – Profit de 1,25 miliarde de dolari, înainte de impozitare, în trimestrul 3 din 2026
Grupul MOL a raportat un profit înainte de impozitare de 1,25 miliarde de dolari pentru trimestrul al treilea din 2026, rezultatele fiind susţinute de marjele foarte ridicate de rafinare, de......
Sancţiuni SUA-Cuba. China se opune încercărilor de „sabotare” a relaţiilor sale cu Havana
Sancţiuni SUA-Cuba. China se opune încercărilor de „sabotare” a relaţiilor sale cu Havana
China a condamnat vineri noile sancţiuni impuse Cubei de Statele Unite şi a menţionat încercări americane de ''a sabota'' ...
Numărul dosarelor de insolvenţă a crescut cu 8% în octombrie, la nivel naţional. Care este situaţia pe judeţe – RisCo
Numărul dosarelor de insolvenţă a crescut cu 8% în octombrie, la nivel naţional. Care este situaţia pe judeţe – ...
Un număr de 935 de dosare de insolvenţă au fost deschise la nivel naţional în luna octombrie 2026, în creştere cu ...
VIDEO Autostrada A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț: Lucrările pe lotul Joseni – Ditrău au ajuns la 16%
VIDEO Autostrada A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț: Lucrările pe lotul Joseni – Ditrău au ajuns la 16%
Lucrările pe lotul 1D Joseni - Ditrău al autostrăzii A8 Târgu Mureș - Târgu Neamț au ajuns la 16% execuție, în ultima ...