Primăria Capitalei va adera la platforma Ghiseul.ro. Plăţile se vor realiza fără perceperea de taxe suplimentare – proiect

Primăria Capitalei urmează să adere la platforma digitală Ghiseul.ro, conform unui proiect iniţiat de către viceprimarul Stelian Bujduveanu.
AGERPRES - lun, 27 feb. 2023, 11:58
Primăria Capitalei va adera la platforma Ghiseul.ro. Plăţile se vor realiza fără perceperea de taxe suplimentare - proiect

Propunerea urmează să fie dezbătută în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

Conform proiectului, se aprobă înrolarea municipiului Bucureşti la Sistemul Naţional Electronic de Plată Online – Ghiseul.ro şi includerea serviciilor de plată online pe această platformă.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu va fi împuternicit să facă toate demersurile necesare şi să semneze documentele încheiate între municipiul Bucureşti şi Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Plata comisionului pentru tranzacţiile efectuate pe platforma Ghiseul.ro se va face din bugetul propriu al Capitalei.

Conform referatului de aprobare, instrumentele de plată online sunt deja utilizate, la scara largă, de majoritatea instituţiilor publice din România, iar aderarea PMB la platforma digitală Ghiseul.ro va avea ca rezultat „o creştere semnificativă a calităţii serviciilor publice” oferite persoanelor fizice şi juridice din Bucureşti.

„Plăţi securizate, o relaţie civilizată autoritate – cetăţean, dar mai ales o economie semnificativă a timpului sunt principalele beneficii pe care le oferă serviciile de plată digitalizate, găzduite de platforma naţională Ghiseul.ro”, menţionează sursa citată.

Printre plăţile incluse în sistemul digitalizat se numără taxele pentru eliberarea documentaţiilor de urbanism, taxele pentru ocuparea spaţiilor publice în vederea desfăşurării anumitor evenimente, taxele pentru eliberarea autorizaţiilor de TAXI, taxele pentru autovehicule transport mărfuri, taxele pentru utilizarea locurilor publice în vederea amenajării de terase de vară.

De asemenea, aderarea PMB la platforma Ghiseul. ro va crea facilităţi de plată rapide pentru alte servicii publice, cum ar fi:
– Taxe ale Administraţiei Fondului Imobiliar (chirii, rate, alte tipuri de taxe);
– Taxe ale Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane;
– Taxe ale Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement;
– Plata abonamentelor pentru transport public;
– Plata abonamentelor pentru utilizarea locurilor de parcare publice.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Cum mai arată lotul 1, ce urmează să fie dat în trafic luna aceasta
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: Cum mai arată lotul 1, ce urmează să fie dat în trafic luna aceasta
Pasionații de infrastructură au postat imagini comparative cu progresul UMB în doar 15 zile la lotul 1 din Autostrada A7 Focșani - Bacău, cu focus pe punctele critice precum pasajele....
Pernod Ricard lansează în România Ballantine’s Sweet Blend
Pernod Ricard lansează în România Ballantine’s Sweet Blend
Pernod Ricard România anunță că a adus oficial în România Ballantine’s Sweet Blend, cea mai nouă inovație din portofoliul ...
Zona istorică Piața Mocioni – Piața Maria din Timișoara va intra într-un amplu proces de reconfigurare și modernizare, proiect pentru care sunt alocați 14,5 milioane de euro
Zona istorică Piața Mocioni – Piața Maria din Timișoara va intra într-un amplu proces de reconfigurare și modernizare, ...
După intervențiile din cartierul Cetate și contractarea investiției care va transforma zona Fabric - Piața Traian, și ...
Bolojan: Se poate lua în considerare susţinerea categoriilor vulnerabile pentru plata facturilor de gaze și după 1 aprilie 2026
Bolojan: Se poate lua în considerare susţinerea categoriilor vulnerabile pentru plata facturilor de gaze și după 1 aprilie ...
Categoriile vulnerabile ar putea beneficia şi după 1 aprilie 2026 de sprijin în ce priveşte achitarea facturilor la gaze ...