Vreme neașteptat de rece în weekendul turului II al alegerilor prezidențiale

16 05. 2025
Temperaturi noiembrie meteo vremea ANM

În București, vemea se va răci vineri, astfel că valorile termice se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Cerul va fi mai mult noros, iar din orele amiezii va ploua și se vor acumula cantități de apă moderate (10-20 l/mp).

Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales ziua, când vor fi viteze de 40-45 km/h. Temperatura maximă va fi de 18-19 grade, iar cea minimă de 9-10 grade.

Sâmbătă, valorile termice vor continua să scadă, vremea devenind deosebit de rece pentru a doua jumătate a lunii mai. Astfel, temperatura maximă se va situa în jurul a 15 grade, iar cea minimă va fi de 7-9 grade.

În prima parte a zilei, înnorările vor persista și trecător va mai ploua slab, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va avea intensificări ziua, cu viteze de 40-50 km/h.