Vremea va fi caldă în toată ţara, cu maxime de 13 grade VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Meteorologii au veşti bune. Vremea continuă să fie caldă pentru această perioadă a anului. Soarele va împărţi cerul cu norii, însă maxima nu coboară de 13 grade.
Economica.net - lun, 12 dec. 2011, 17:24

Şi marţi, vreme va fi caldă în toată ţara, cu temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 13 grade. În centrul ţării, la deal şi la munte, soarele va împărţi cerul cu norii. În celelate regiuni, cerul va fi încărcat de nori, care lasă pe arii restrânse ploi slabe sau burniţă. În zonele joase, ziua de marţi începe cu ceaţă.

În Bucureşti, cu toate că vremea va fi caldă, soarele va rămâne dincolo de nori, iar dimineţa vor fi condiţii de ceaţă şi burnita care dau zilei un aspect de toamnă târzie. Vântul abia îşi va face simţită prezenţa şi maxima ca urca la 10-11 grade.

Pentru miercuri, meteorologii nu anunţă schimbări importante ale vremii. În zonele joase, cerul va fi înnorat în cea mai mare parte a zilei. Norii vin însoţiţi de ceaţă dimineaţa şi izolat de burniţă. La deal şi la munte va fi mai mult soare. Vântul va sufla domol, iar la amiază vor fi între 5 şi 13 grade.

Miercuri norii nu ocolesc nici Capitala, mai mult, ziua începe cu ceaţă şi vor fi condiţii de burniţă. Amiaza vine cu 9 grade în termometre.

Joi vom avea parte de încă o zi cu vreme de toamnă autentică. Nori groşi aduc ploi în jumătatea vestică a ţării. În noaptea de joi spre vineri, norii ajung şi în est şi în sud. Cad şi precipitatii mixte la altitudini mari, iar în zonele joase se formează ceaţă. Vântul va prinde putere în vest şi la munte. La amiază, maximele se vor situa între 7 şi 13 grade, vreme caldă pentru luna decembrie.

Aproape nicio schimbare joi în ceea ce priveşte aspectul vremii din Capitală. Aceiaşi nori cenuşii, ceaţă şi condiţii de burniţă dimineaţa. La amiază aşteptăm în jur de 8 grade.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă a săptămânii, iar rulajul total s-a cifrat la 125,173 de milioane de lei (23,872 de milioane de euro), relatează......
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e "cusută ...
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță ...
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire în staţia Costineşti Tabără, în perioada 13 - 30 iunie, însă vor staţiona ...