Vulpescu: Contractele ‘băieţilor deştepţi’ cu Hidroelectrica ar putea intra din nou în vigoare

Contestaţiile 'băieţilor deştepţi' la decizia de reziliere a contractelor cu Hidroelectrica au fost trimise din nou spre judecare, în urma deciziei de marţi a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că aceste contracte ar putea intra din nou în vigoare, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Remus Vulpescu, fostul administrator special al producătorului de energie.
Economica.net - mie, 26 feb. 2014, 13:57
Vulpescu: Contractele 'băieţilor deştepţi' cu Hidroelectrica ar putea intra din nou în vigoare

‘Contestaţiile băieţilor deştepţi fuseseră respinse, dar, odată cu deciziile de ieri (marţi n.r), hotărârea de respingere a contestaţiilor a fost casată. Astfel, contestaţiile se vor judeca din nou. Prin urmare, există riscul ca aceste contracte să intre din nou în vigoare, pentru că soluţia ar putea fi oricare’, au spus sursele citate.

Totodată, au fost retrimise spre judecată şi contestaţiile formulate de aceşti traderi la decizia de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica.

‘Contestaţiile la intrarea în insolvenţă fuseseră şi ele respinse, iar acum s-a dispus rejudecarea lor. La fel, decizia ar putea fi oricare, aşa că există şi posibilitatea să revenim la situaţia dinainte de insolvenţă (iunie 2012 – n.r.)’, a mai spus Vulpescu.

Potrivit acestuia, în prezent trebuie aşteptată redactarea hotărârilor de marţi ale Curţii de Apel Bucureşti.

‘Trebuie verificat de urgenţă un aspect: de ce băncile şi creditorii care nu au depus contestaţie la tabelul creditorilor nu au fost citaţi deloc. Au fost citaţi doar cei care au făcut recurs, care era obligatoriu să fie citaţi, având calitate de recurenţi. Aşa că restul creditorilor sunt nemulţumiţi, adică cei cu creanţe recunoscute, care nu au fost citaţi deloc’, a arătat Vulpescu.

Citeste si: Dumitraşcu: Contractele ‘băieţilor deştepţi’ cu Hidroelectrica rămân reziliate

Acesta a explicat că, în cazul băncilor care au creanţe de recuperat de la Hidroelectrica, acest lucru înseamnă un impact deosebit asupra rezultatelor aferente anului trecut.

‘Pentru bănci, intrarea în insolvenţă a companiei înseamnă că sunt obligate să provizioneze din nou toate creanţele, ceea ce o să afecteze rezultatele financiare pe 2013. Acest lucru o să lipsească statul de zeci de milioane de euro din impozitul pe profit. Băncile pot să formuleze recurs în anulare. Aceasta este calea excepţională de atac a deciziei Curţii de Apel de ieri’, a subliniat Vulpescu.

Tot miercuri, Gabriel Dumitraşcu, şeful diviziei de Privatizări din Departamentul pentru Energie, a precizat că instituţia pe care o conduce mai dispune de o cale de atac extraordinară împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de reintrare în insolvenţă a companiei Hidroelectrica.

”Am discutat cu avocaţii şi avem o cale extraordinară de atac. Vom încerca să readucem Hidroelectrica la starea de ieri dimineaţă (marţi dimineaţă, înainte de decizia Curţii de Apel – n. r.) şi să continuăm procesul de listare, astfel încât compania să fie listată în termenul asumat în faţa FMI (iunie 2014 – n. r.)’, a spus Dumitraşcu.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau actualizarea efectivă a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR, ci doar......
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...