VW s-ar putea confrunta cu amenzi ridicate dacă se confirmă că a realizat mai multe versiuni ale softului

Volkswagen a realizat câteva versiuni ale softului care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, ceea ce sugerează o acţiune premeditată, cunoscută de mulţi şefi ai grupului german.
Economica.net - lun, 19 oct. 2015, 06:43
VW s-ar putea confrunta cu amenzi ridicate dacă se confirmă că a realizat mai multe versiuni ale softului

Până acum, VW a susţinut că un mic grup de directori a supervizat instalarea softului care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Publicaţia germană ‘Der Spiegel’ susţine că investigaţiile au dezvăluit că sunt implicaţi în scandal în jur de 30 de directori.

VW ar fi realizat timp de şapte ani aceste dispozitive ilegale pentru patru tipuri de motoare diesel, un director al companie ştia de aceste dispozitive, susţin sursele.

Purtătorii de cuvânt ai VW din Europa şi SUA au refuzat să comenteze informaţia, citând investigaţiile în derulare derulate de companie şi autorităţile de reglementare în ambele regiuni. Întrebat de numărul persoanelor care ar fi ştiut de softul ilegal, un purtător de cuvânt al VW de la sediul central din Wolfsburg, Germania, a declarat: ‘Lucrăm intens pentru a afla cine ştia, când şi ce, dar este încă prea devreme pentru a da declaraţii’.

Unii experţi susţin că utilizarea mai multor versiuni ale softului indică posibilitatea implicării unui număr ridicat de angajaţi. Numărul persoanelor implicate în scandalul emisiilor este un indiciu cheie pentru anchetatori deoarece ar putea afecta mărimea potenţialelor amenzi şi modificarea structurii de conducere a VW, a declarat analistul Arndt Ellinghorst, de la Evercore ISI.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta poloneză de la Marea Baltică în nordul ţării, a declarat luni......
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, ...
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita ...
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...