Washingtonul anunţă anularea unor sancţiuni impuse Iranului pentru a facilita accesul la Internet

Statele Unite au anunţat joi anularea unor sancţiuni economice şi financiare impuse Iranului, autorizând vânzarea de echipamente şi componente software către particulari iranieni, cu scopul de a facilita accesul la Internet şi de a lupta împotriva cenzurii regimului, relatează AFP.
Economica.net - vin, 31 mai 2013, 20:13
Washingtonul anunţă anularea unor sancţiuni impuse Iranului pentru a facilita accesul la Internet

„Poporul iranian trebuie să poată comunica şi să aibă acces la informaţii fără să fie ţinta unor represalii din partea Guvernului său”, a apreciat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, citată într-un comunicat.

„Cu scopul de a contribui la facilitarea circulaţiei libere a informaţiilor în Iran (…) Trezoreria, împreună cu Departamentul de Stat (…) autorizează exportul către Iran a unor servicii, componente software şi echipamente”, anunţă un comunicat al Trezoreriei.

Statele Unite, care impun un regim sever de sancţiuni împotriva Teheranului din cauza programului său nuclear, intenţionează de-acum să autorizeze exportul către Iran a unor aparate ce nu pot fi folosite în scopuri militare, precum telefoane mobile, între care smartphone-uri cu cartele SIM, telefoane prin satelit sau modemuri pentru conectare la Internet, potrivit listei publicate de Biroul de control al bunurilor străinilor (OFAC).

Anularea acestor sancţiuni va „permite cetăţenilor americani să furnizeze poporului iranian echipamente de comunicare mai sigure şi mai sofisticate, cu scopul de a comunica între ei şi cu lumea întreagă”, precizează comunicatul Trezoreriei americane.

Pe de altă parte, Trezoreria a anunţat joi că va adăuga pe lista neagră un comitet ce activează pe lângă Ministerul iranian de Justiţie şi este însărcinat cu ameliorarea „filtrării” conţinutului pe Internet.

Statele Unite, care nu mai întreţin relaţii diplomatice cu Iranul de la Revoluţia islamică din 1979, critică frecvent Teheranul cu privire la drepturile omului şi libertatea de exprimare, reproşându-le autorităţilor iraniene că limitează accesul la Internet şi la reţelele de socializare.

Te-ar mai putea interesa și
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa,......
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...