Washingtonul este hotărât să-și atingă obiectivele climatice, în ciuda deciziei Curții Supreme care taie din atribuțiile Agenției americane de protecțe a mediului

Statele Unite sunt hotărâte să îşi atingă obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în pofida deciziei nefavorabile recente a Curţii Supreme, a declarat vineri pentru AFP reprezentantul administraţiei Biden, John Kerry, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 02 iul. 2022, 10:05
Washingtonul este hotărât să-și atingă obiectivele climatice, în ciuda deciziei Curții Supreme care taie din atribuțiile Agenției americane de protecțe a mediului

„Suntem hotărâţi să ne atingem obiectivele. Le putem realiza”, a spus el despre aceste angajamente oficiale, la o zi după o decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite, foarte conservatoare, care limitează puternic statul federal în lupta împotriva încălzirii globale.

„Bineînţeles că ne-ar ajuta dacă am avea o majoritate la Curtea Supremă a SUA care să înţeleagă cu adevărat gravitatea situaţiei şi să fie mai capabilă să încerce să ajute cumva decât să pună beţe în roate”, a declarat John Kerry.

Preşedintele Joe Biden, care a readus SUA în acordul de la Paris privind combaterea schimbărilor climatice părăsit la iniţiativa predecesorului său Donald Trump, a anunţat în aprilie 2021 că SUA vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 50-52% până în 2030, comparativ cu 2005.

Preşedintele Joe Biden a prezentat aceste noi angajamente la ONU pentru a se apropia de obiectivele acordului convenit la Paris din 2015, când John Kerry a fost implicat în calitate de şef al al diplomaţiei americane în administraţia Barack Obama.

Joi, Curtea Supremă a decis că Agenţia federală pentru protecţia mediului din SUA (EPA) nu poate adopta reguli generale pentru a reglementa emisiile centralelor pe cărbune care generează aproape 20% din energia electrică a ţării.

„Sunt convins – iar juriştii noştri studiază cu atenţie – că această decizie lasă suficientă marjă de manevră pentru a face o mulţime de lucruri pe care trebuie să le facem „împotriva schimbărilor climatice”, a explicat John Kerry.”Nimeni, nicio bancă, niciun creditor privat, nu va finanţa o nouă centrală de cărbune în SUA”.”Cărbunele este cel mai rău combustibil din lume”, a spus el.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...