Washingtonul impune sancțiuni împotriva a zece companii și persoane fizice din China, Dubai și Belarus pentru sprijinul acordat Iranului

Departamentul Trezoreriei al SUA a anunţat vineri sancţiuni împotriva a zece companii şi persoane fizice, inclusiv firme chineze, pentru sprijinirea industriei de armament din Iran, transmite sâmbătă agenția spaniolă de presă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 09 mai 2026, 10:18
Washingtonul impune sancțiuni împotriva a zece companii și persoane fizice din China, Dubai și Belarus pentru sprijinul acordat Iranului

Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a desemnat companii şi persoane fizice din Orientul Mijlociu, Asia şi Europa de Est pentru că au ajutat Iranul să obţină arme şi materii prime pentru programul său de drone şi rachete balistice Shahed.

Trezoreria a declarat, de asemenea, că este pregătită să extindă sancţiunile pentru a include companiile care susţin alte tipuri de comerţ exterior iranian, inclusiv companii aeriene, şi sancţiuni „secundare” asupra instituţiilor financiare, „inclusiv cele conectate la rafinăriile independente ‘ceainic’ ale Republicii Populare Chineze”, o reţea de rafinării private care importă ţiţei la preţ redus din Iran şi Rusia.

Lista companiilor sancţionate include Yushita Shanghai, pentru asistenţa acordată Centrului pentru Progres şi Dezvoltare al Iranului, care este responsabil pentru obţinerea de tehnologie avansată pentru industria militară, potrivit Departamentului Trezoreriei.

În mod similar, compania chineză Hitex Insulation Ningbo a fost sancţionată pentru cooperarea cu programul de rachete balistice al Iranului.

Reţeaua de companii a permis Iranului să obţină sisteme de apărare aeriană MANPADS, în timp ce alte companii cu sediul în Hong Kong, Dubai şi Belarus au acţionat ca intermediari pentru a ascunde legăturile cu Teheranul.

Aceste sancţiuni împotriva companiilor chineze care colaborează cu Iranul vin cu mai puţin de o săptămână înainte ca preşedintele Trump să călătorească în China pentru un summit cu preşedintele chinez Xi Jinping, în care conflictul nerezolvat din Orientul Mijlociu va juca un rol central.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17......
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...