Washingtonul va impune din martie taxe de 200% asupra aluminiului și derivatelor din aluminiu importate din Rusia

Statele Unite vor impune un tarif de 200% asupra aluminiului şi derivatelor produse în Rusia începând cu 10 martie, a declarat vineri Casa Albă, măsura fiind practic o interdicţie și a fost inclusă în sancţiunile anunţate cu ocazia împlinirii unui an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters, relatează News.ro.
News.ro - S, 25 feb. 2023, 09:55
Washingtonul va impune din martie taxe de 200% asupra aluminiului și derivatelor din aluminiu importate din Rusia

Statele Unite vor aplica, de asemenea, un tarif de 200% la importurile de aluminiu primar produs în Rusia, începând cu 10 aprilie.

”Preşedintele Biden a făcut o prioritate din atenuarea efectelor invaziei Rusiei asupra industriilor interne critice pentru securitatea noastră naţională, iar aceasta include industria americană a aluminiului”, a spus Departamentul pentru Comerţ al SUA.

”Prin impunerea acestor tarife, refuzăm Rusiei o piaţă importantă pentru aluminiul său, luând în acelaşi timp poziţie pentru lucrătorii Americii”.

Aluminiul rusesc este produs de compania Rusal şi reprezintă aproximativ 6% din livrările globale.

”Alcoa salută impunerea de tarife de către guvernul SUA asupra aluminiului rusesc. Continuăm să milităm pentru sancţiuni ca mijlocul cel mai eficient pentru ca guvernul să ia măsuri împotriva Rusiei şi să echivaleze condiţiile de concurenţă pentru producătorii americani”, a spus producătorul american de aluminiu.

Sancţiunile au alimentat şi o creştere a preţurilor aluminiului la Bursa de Metale din Londra.

Preţurile de vineri ale aluminiului de la Bursa din Londra au ignorat ştirile privind tarifele, deoarece nu împiedică consumatorii şi comercianţii din alte ţări să cumpere aluminiu rusesc, iar proviziile sunt deocamdată suficiente, au spus analiştii din metale.

Preţurile aluminiului, vital pentru industriile de transport, ambalare şi construcţii, au scăzut vineri cu 2,5%, la 2.337 dolari pe tonă. Anterior, au atins 2.321,5 dolari, cel mai redus nivel din 9 ianuarie.

Este puţin probabil că tarifele vor înăspri în mod semnificativ piaţa aluminiului din Statele Unite, deoarece ţara importă doar un mic procent din aluminiul său din Rusia.

Importurile americane de aluminiu şi aliaje neprelucrate din Rusia s-au ridicat anul trecut la 191.809 tone, sau aproximativ 4,4% din totalul de peste 4,4 milioane de tone, comparativ cu 8,9% în 2018 şi 14,6% în 2017, potrivit Trade Data Monitor.

Rusal a refuzat să comenteze atunci când a fost contactat de Reuters.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...