Webhelp deschide un birou la Iaşi unde angajează 300 de oameni. Afacerile grupului, în creştere de patru ani

13 01. 2016
web_2_79652000

„Am ales să ne extindem pe o piaţă nouă pentru a susţine ritmul alert de dezvoltare a companiei. Mizăm pe faptul că mediul academic din Iaşi va genera viitori angajaţi valoroşi. Peste 75% dintre angajaţii Webhelp România sunt studenţi şi absolvenţi de studii superioare” a declarat Mihaela Rusu, director general al Webhelp România.

Candidaţii sunt ofertaţi cu bonuri de masă şi abonament la clinică privată de sănătate, spun oficialii companiei.
Persoanele care vor să lucreze la noul centru Webhelp pot trimite CV-urile pe adresa jobs@ro.webhelp.com.

Centrul Webhelp din Iaşi va funcţiona la etajul cinci al clădirii Moldova Center şi se desfăşoară pe o suprafaţă totală de 2.300 metri pătraţi. Webhelp va investi circa 800.000 euro în amenajarea centrului din Iaşi. Amenajarea centrului se va realiza în două etape: prima, pe o suprafaţă de 1.300 metri pătraţi, până în iulie 2016, iar cea de-a doua, de 1.000 metri pătraţi, până la sfârşitul acestui an.

Compania Webhelp e deja prezentă în Bucureşti, Galaţi, Ploieşti, cu cinci centre de relaţii cu clienţii în care performează peste 2.000 de angajaţi.

Webhelp România a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 92 milioane de lei, cu circa 11,4% mai mare decât în 2014.

Potrivit unei analize ECONOMICA.NET, compania franceză Webhelp România ocupă poziţia a opta în industria locală de BPO.

Afacerile nete ale companiei franceze Webhelp au crescut în fiecare an, din 2011 încoace. Afacerile cu care Webhelp România a încheiat 2014 sunt de peste trei ori mai mari decât cele din 2010, şi cu 45,81% mai mari decât în 2013.

Profitabilitatea subsidiarei locale a grupului francez Webhelp a urcat din 2011 încoace, de la 3,61% în 2010, la 5,83% în 2011, 8,32% în 2012 şi 10,12% în 2013. În 2014, marja de profit a companiei Webhelp România s-a prăbuşit cu peste 9 puncte procentuale până la 0,86%, pe fondul creşterii semnificative a numărului mediu de salariaţi (cu 509 oameni într-un singur an).

Citeşte şi:

Suntem a patra cea mai mare piaţă de outsourcing din lume. Trei ani la rând de creştere pentru cele mai mari companii local.