Wi-Fi gratuit în peste 100 de autobuze oferit de Continental Sibiu prin Orange România

Continental, companie tehnologică, alături de Orange România, oferă acces gratuit la internet Wi-Fi în peste 100 de autobuze ale Societății de transport public local Sibiu, Tursib. Călătorii se pot conecta la viteze de până la 500Mbps, potrivit Orange.
Lidia Neagu - mie, 12 iun. 2019, 08:31
Wi-Fi gratuit în peste 100 de autobuze oferit de Continental Sibiu prin Orange România

„Creștem calitatea serviciilor de transport, în primul rând prin modernizarea parcului auto al societății de transport public. Pe lângă cele 55 de autobuze noi cumpărate de Tursib, Primăria Sibiu a cumpărat alte 10, și este în curs de a achiziționa alte peste 50 cu fonduri europene. Dar importante sunt și dotările acestora și facilitățile oferite pasagerilor. Autobuzele noi oferă confort și în același timp posibilitatea conectării la informații, prin ecrane led și, mai ales, prin internet. Felicitări Continental Sibiu și Orange România pentru că au ales să se implice în acest proiect important pentru o comunitate care știe să folosească soluții smart pentru a rămâne mereu conectată la informație”,  a declarat Astrid Cora Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

Inițiativa aparține Continental Sibiu și contribuie la dezvoltarea strategiei de smart city a orașului, informațiile soluțiilor puse la dispoziție putând fi folosite pentru dezvoltarea altor soluții de oraș inteligent. Soluția Orange oferă opțiunea de a obține statistici anonimizate de utilizare, precum numărul de accesări în timp real și istoric, evoluția traficului în diferite perioade din an și informații demografice despre călători.

Călătorii pot accesa rețeaua „CONTINENTAL” fără a introduce o parolă. Primăria și Tursib pot interacționa cu cetățenii prin transmiterea de informații de interes public și prin publicarea de sondaje de opinie în portalul de acces Wi-Fi, direct pe ecranele dispozitivelor mobile, încurajând dialogul dintre autorități și comunitate.

„Conectivitatea reprezintă baza unui oraș inteligent. Sibiul face pași importanți în această direcție, motiv pentru care ne bucurăm să oferim, la inițiativa Continental Sibiu, pachetul de soluții pentru Wi-Fi mobil în mijloacele de transport public. Experiența din alte orașe ne arată că acesta este un serviciu foarte apreciat de către călători, fie că vorbim despre turiști care descoperă orașul sau despre locuitorii care beneficiază zilnic de acces gratuit la conectivitate mobilă. Nu în ultimul rând, oferim astfel un important instrument autorităților locale care pot de acum să ia decizii pe baza feedbackului colectat de la cetățeni”, a declarat Florin Popa, director Busines to Business în cadrul Orange România.

Traficul de internet este filtrat prin serviciul Business Internet Security, pentru a limita riscurile de securitate și utilizarea abuzivă a rețelei.

 „O prioritate pentru compania noastră este să sprijinim comunitatea din care facem parte prin proiecte inovatoare care asigură un viitor în care conectivitatea va fi parte integrantă din viața de zi cu zi. Suntem o companie în care inovația reprezintă misiunea noastră și vrem să susținem alături de partenerii noștri de la Orange dotarea cu internet gratuit a flotei noi de mijloace de transport în comun achiziționate de Tursib și Primăria Municipiului Sibiu. Acesta este pentru noi un pas înainte spre un oraș în care atât locuitorii, cât și turiștii vor fi conectați printr-o tehnologie inteligentă și integrată”, a spus Oswald Kolb, manager general Continental Sibiu.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...