WikiLeaks: Edward Snowden ar putea rămâne definitiv în Rusia

Fostul consultant informatic al NSA Edward Snowden ar putea rămâne definitiv în Rusia dacă Statele Unite vor continua să "hărţuiască" ţările care au legătură cu acest caz, anunţă organizaţia WikiLeaks, citată de AFP.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 19:28
WikiLeaks: Edward Snowden ar putea rămâne definitiv în Rusia

„Snowden ar putea rămâne definitiv în Rusia din cauza anulării paşaportului său şi hărţuirii statelor terţe. Oamenii de la Departamentul de Stat american nu sunt prea inteligenţi”, precizează WikiLeaks.

Site-ul WikiLeaks îi oferă asistenţă juridică lui Snowden şi îi plăteşte călătoriile.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, afirmă că Edward Snowden, fostul consultant NSA dat în urmărire de Statele Unite, se află în continuare în zona de tranzit a unui aeroport din Moscova. Putin a explicat că între Rusia şi Statele Unite nu există niciun acord de extrădare, subliniind că ar fi bine pentru Snowden să aleagă cât mai repede destinaţia.

Înainte de anunţul făcut de Putin, nu era clar unde se afla Edward Snowden, fostul consultant al NSA aflat la originea dezvăluirilor despre programele Statelor Unite de interceptare a comunicaţiilor. „Sosirea la Moscova a lui Edward Snowden a fost surprinzătoare în totalitate”, a subliniat Vladimir Putin, respingând acuzaţiile Washingtonului. „Toate acuzaţiile la adresa Rusiei ţin de emoţia momentului şi sunt inadecvate”, a insistat liderul rus.

„Domnul Snowden este un om liber. Cu cât îşi va alege mai rapid destinaţia finală, cu atât va fi mai bine, pentru el şi pentru Rusia”, a subliniat Putin, excluzând posibilitatea aplicării unor măsuri împotriva acestuia.

Statele Unite au somat, marţi, Rusia să îl predea pe fostul consultant al agenţiei americane de informaţii NSA Edward Snowden, ajuns duminică la Moscova de la Hong Kong.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ministrul apărării bulgar Dimităr Stoianov, la o zi după ce un atac cu......
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...