Wizz Air a început zborurile pe două noi rute de la Bucureşti

Economica.net
29 10. 2015
5983902_photo_247236_26081000

Ruta către Stockholm a debutat săptămâna aceasta, luni, când zborul spre aeroportul Stockholm Skavsta a decolat cu 150 de pasageri la bord. Pe această rută sunt operate două zboruri săptămânale, lunea și vinerea, în timp ce cursele pe ruta București – Pescara încep astăzi și vor fi oferite tot de două ori/săptămână, joi și duminică.
Zborurile către Suedia vor conecta Bucureștiul la acea de-a treia destinație din Scandinavia către care operează compania, după Oslo și Malmo.

Iniţial, zborurile spre Pescara erau programate pentru 27 iulie 2015, însă compania a renunţat la introducerea lor în programul de vară şi le-a reintrodus începând de astăzi, 29 octombrie 2015.

Pescarea este al 13-lea oraș din Italia spre care Wizz Air oferă zboruri. Italia este țara cu cele mai multe destinații Wizz Air din România. Biletele pentru noile rute sunt disponibile la prețuri care încep de la 109* LEI și pot fi rezervate pe wizzair.com.

Zborurile care încep săptămâna aceasta din România spre Stockholm și Pescara sunt programate ideal pentru city break-uri. Totodată, acestea oferă oportunități foarte bune de călătorie pentru oamenii de afaceri care trebuie să petreacă mai multe zile în orașul de destinație. Știm că România are legături economice și culturale puternice cu Italia și, de aceea, am ales să consolidăm în continuare oferta către estul țării”, a declarat Tamara Mshvenieradze, Corporate Communications Manager Wizz Air. 

Wizz Air operează o flotă de 63 de aeronave Airbus A320 şi oferă mai mult de 390 de rute de la 22 de baze, ce leagă 114 destinaţii din 39 de ţări. La Wizz Air o echipă de peste 2.400 de profesionişti în aviaţie. În anul financiar încheiat la data de 31 martie 2015, Wizz Air a transportat 16.5 milioane de pasageri. Companie este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ și este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 și FTSE All-Shares.