Wizz Air a luat în leasing un Airbus A320 de la Air Lease Corporation

Economica.net
21 05. 2015
wizzair_44088700_22848700

‘Ne bucurăm să punem bazele unei legături cu ALC datorită reputaţiei remarcabile a companiei, a portofoliului său, dar şi fondatorului acesteia, Steven F. Udvar-Hazy, originar din Budapesta, oraşul natal al companiei noastre’, arată József Váradi, CEO Wizz Air, într-un comunicat al companiei.

Fondată în 2004, Wizz Air a transportat peste 90 de milioane de pasageri, operând peste 380 de rute în Europa şi Orientul Mijlociu, scrie Agerpres.

Udvar-Hazy a fost un inovator în închirierea aeronavelor şi a pus bazele International Lease Finance Corporation, astăzi AerCap NV, cea mai mare companie din lume care oferă aeronave în leasing. Acesta a construit Air Lease Corporation în 2010.

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 59 de aeronave Airbus A320 de la 21 baze, pe 380 de rute care asigură legătura între 112 destinaţii din 38 de ţări. Wizz Air a transportat 16,5 milioane de pasageri în anul fiscal care s-a încheiat pe 31 martie 2015. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.