Wizz Air estimează o creştere cu 18% a numărului de pasageri transportaţi din şi spre Bucureşti în 2015

Oficialii companiei Wizz Air estimează o creştere cu peste 18% a numărului de pasageri transportaţi din şi spre Bucureşti, pentru exerciţiul financiar 2015 - 2016, pe baza vânzărilor actuale, a declarat, marţi, directorul comercial, Gyorgy Abran, care a anunţat lansarea a două noi rute ce vor fi operate din Capitală, anunţă Agerpres. 
Economica.net - mar, 19 ian. 2016, 16:17
Wizz Air estimează o creştere cu 18% a numărului de pasageri transportaţi din şi spre Bucureşti în 2015

‘Am avut şi în România o creştere a numărului de pasageri transportaţi în 2015, care a depăşit 4,5 milioane. Pentru Bucureşti a existat şi aici o creştere – peste 2 milioane de pasageri în 2014, iar între 2015 – 2016 ne aşteptăm la o creştere de peste 18% pe baza vânzărilor actuale’, a spus Abran, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, Wizz Air va opera două noi zboruri din Bucureşti, unul spre Budapesta, din luna iulie, şi unul intern, spre Cluj-Napoca, din septembrie.

Zborurile spre Cluj – Napoca vor începe din 22 iulie, cu şase curse săptămânale, în fiecare zi din săptămână, mai puţin sâmbăta, la preţuri ce pornesc de la 39 de lei.

În ceea ce priveşte ruta Bucureşti – Budapesta, zborurile vor fi lansate pe 19 septembrie, cu patru curse pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică, la preţuri pornind de la 99 de lei.

Potrivit lui Gyorgy Abran, baza Wizz Air din Bucureşti va avea opt aeronave din luna mai.

‘Bucureştiul va avea opt aeronave din luna mai. Patru aeronave – deci jumătate din flota din Bucureşti – sunt A 321, care reprezintă aeronava cea mai lungă, cu 230 de locuri, ce poate livra cu un cost scăzut pe unitate, ceea ce se va transpune şi în costuri mai reduse. Aeronavele vor ajunge în Bucureşti la începutul verii, mai sau iunie. Celelalte patru aeronave vor fi model A320. Cu cele două noi rute, vom ajunge la un total de 41 de rute, ce acoperă 16 ţări’, a precizat el.

La finele anului trecut, compania a informat că baza de la Iaşi va deveni, începând cu luna iulie 2016, a 23-a bază operaţională Wizz Air şi cea de-a şasea bază din România.

‘În ceea ce priveşte Sibiul, acolo avem două rute şi este de aşteptat să devină şi acesta la un moment dat o bază a Wizz Air. România va avea şase baze din iulie – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova şi Iaşi. Deci, va fi una dintre cele două ţări cu şase baze, alături de Polonia’, a precizat Abran.

Totodată, Wizz Air a anunţat în octombrie 2015 că va adăuga a cincea aeronavă la baza din Cluj-Napoca, începând cu luna iulie 2016.

În octombrie, Wizz Air a anunţat patru noi zboruri de la Cluj – Napoca spre Alicante, Berlin Schoenefeld, Billund şi Doncaster Sheffield. Compania oferă acum 108 rute către 17 ţări de la cele opt aeroporturi de unde operează.

‘Suntem încântaţi să adăugăm curse noi, cu tarife scăzute, în România, în condiţiile în care numărul de pasageri transportaţi pe această piaţă a crescut cu 16% în 2015. Am pregătit aceste noi rute de mai mult timp, ca parte a angajamentului nostru constant pentru România, unde din ce în ce mai mulţi oameni continuă să se bucure de preţurile noastre mici şi de servicii excelente la bord’, a adăugat directorul comercial al Wizz Air.

În plus, compania intenţionează să recruteze în perioada 400 de persoane, pentru că va creşte numărul de aeronave, iar angajările nu vor fi doar în Bucureşti, ci şi în celelalte oraşe.

Wizz Air este o companie aeriană low-cost, care operează o flotă de 65 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 400 de rute de la 23 de baze, ce asigură conexiunea între 118 destinaţii din 38 de ţări. Wizz Air are peste 2.600 de angajaţi. În 2015, Wizz Air a transportat 19,2 milioane de pasageri. Wizz Air este listată la London Stock Exchange.

Te-ar mai putea interesa și
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care rămân în economia naţională
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care ...
România trebuie să transforme resursele atrase prin Instrumentul SAFE în proiecte realizate, contracte implementate şi investiţii care rămân în economia naţională, a declarat, joi,......
Ungaria – Pensia minimă va creşte de peste patru ori, începând cu ianuarie 2027. Care va fi nivelul
Ungaria – Pensia minimă va creşte de peste patru ori, începând cu ianuarie 2027. Care va fi nivelul
Noul guvern conservator al Ungariei a anunţat joi că pensia minimă va creşte de la 80 de euro pe lună, în prezent, ...
IKEA a redus prețurile în România și a pierdut masiv din profit, dar și-a crescut afacerile. Cum arată bilanțul financiar pe 2025 al gigantului suedez
IKEA a redus prețurile în România și a pierdut masiv din profit, dar și-a crescut afacerile. Cum arată bilanțul financiar ...
Retailerul suedez de mobilă IKEA a depășit pragul de 1,5 miliarde de lei cifră de afaceri în 2025, după o creștere ...
Patronul Lidl şi Kaufland are un plan de 5,6 miliarde de euro. Ce vrea să construiască gigantul Schwartz şi unde
Patronul Lidl şi Kaufland are un plan de 5,6 miliarde de euro. Ce vrea să construiască gigantul Schwartz şi unde
Grupul german Schwarz, care deţine retaileri Lidl şi Kaufland, şi-a anunţat joi intenţia de a investi 5,6 miliarde de ...